Monden

Vino să vezi la Teatrul Ariel: Valoroasa actriţă fără teatru

Tranziţia românească a obosit pe toată lumea. A durat atât de mult încât nimeni nu pare să mai ştie cu precizie nici unde a început şi nici unde ar trebui să se termine ea. Spectacolul cu piesa „Valoroasa actriţă fără teatru”, pe care tocmai l-am văzut la sala Ariel din Zăvoiul vâlcean, reface acest drum de nicăieri şi până nicăieri într-un one-woman show energic şi plin de entuziasm. Povestea în sine, pentru că avem o poveste, este aceea a unei actriţe uitată de viaţă în teatrul transformat în restaurant, alături de resturi de decor, de câteva costume şi de alte resturi de spectacole în care a jucat. Întreaga scenă este încărcată cu obiecte semnificative pentru cariera şi viaţa personajului. Ele se vor însufleţi rând pe rând, populând episod după episod, cu parteneri masculini, apăruţi în viaţa ei din sălbăticia pe care o traversăm. Un irlandez care pune la picioarele actriţei roluri mari şi case spaţioase, un tânăr politician în căutare de artişti pentru partidul lui, un patron de restaurant pentru care artista de teatru şi interpreta de manele sunt unul şi acelaşi lucru şi un ministru dispus să dea la schimb orice viitor politic contra nopţiilor de amor. Pe acest traseu, actriţa parcurge drumul de la refuz, la tentaţie şi până la acceptarea inacceptabilului, împănată cu argumente solide şi vorbe de duh.

Povestea este plină de clişee, desigur, dar aceasta este problema autorului, cel care a avut de ales din bogăţia tranziţiei care ne-a obosit pe toţi. Un străin cu covrigi în coadă, un tânăr politician, un patron absolvent de clase primare şi o ceafă lată, ajuns puternicul zilei, sunt personajele despre care ase vorbeşte zilnic şi în biroul unde lucrăm, şi pe terasa de la restaurant, şi seara, în emisiunile de la televiziuni. Personal, aş fi ales cu totul altceva, dar eu nu sunt scriitor. Viaţa poate fi mult mai interesantă dacă nu te laşi să aluneci doar pe suprafaţa ei. Mie mi-a plăcut dintre personaje costumul agăţat sub tavan, tolănit ca şi creatorul care dă viaţă din vârful degetului unei întregi omeniri. La el priveşte din când în când, fără să i se adreseze, actriţa prinsă în scenă ca într-o colivie şi aceste câteva clipe din spectacol, de dialog mut, au făcut ca totul să merite. În nicio altă secvenţă a spectacolului nu este vorba de sentimente, ci despre fapte brute şi despre reacţii morale, exprimate în formule tocite, de la clasicul „actorii nu fac aia sau ailaltă”, la „ministrul era foarte bun la pat”. Între dansul - exagerat de lung în economia spectacolului - al nopţii fierbinţi petrecute în compania costumului alb şi privirea aruncată discret personajului textil tolănit sub tavan, aleg această ultimă scenă ca pe momentul regizoral şi actoricesc cel mai reuşit.

Scenele de dans sunt multe, nu tocmai diverse. Între coregrafia construită pe cele două-trei manele şi aceea susţinută de Boleroul lui Ravel, nu există diferenţe importante, ceea ce, sincer, m-a derutat şi pe mine şi, probabil, şi pe ceilalţi patruzeci şi doi de spectatori care au umplut sala de spectacol. Un public entuziast, care a intrat deseori în dialog, mai mult decât era cazul, cu actriţa de pe scenă, dar suficient de indiferent la seria lungă de citate din piese de teatru semnate de Shakespeare, Cehov, Caragiale şi alţii care mi-au scăpat. Citarea din piese s-a justificat numai pe alocuri, acolo unde s-a potrivit cu relatările personajului şi cu situaţiile evocate, dar numai atunci. Cel mai bun şi mai clar moment în acest sens este episodul în care actriţa urcă în costumul şi în rolul Zoei Trahanache pentru a ne spune că începe să-i placă perspectiva de a avea ea însăşi puterea de a face ce vrea cu cei din jurul ei. Personajul blond din această secvenţă chiar aduce cu două figuri feminine foarte populare în politica românească din ultimnii ani, ceea ce nu ştiu dacă este de bine sau de rău pentru spectacol.

Una peste alta, mă bucur că am fost la „Valoroasa actriţă fără teatru”, spectacol pus în scenă de regizorul Alin Holcă la Teatrul Ariel. Mă aştept să faceţi acelaşi lucru pentru a parcurge ca şi mine, împreună cu minunata actriţă Cătălina Sima, momente din viaţa actorului care trece prin tranziţia românescă, aşa cum şi le-a închipuit scriitorul Mircea M. Ionescu. Partea dansată a spectacolului a fost compusă de Mădălina Andrei, coregraf.

Şi, o curiozitate, la fel de proaspătă la final ca atunci când am văzut întâia oară afişul acestui spectacol: ce anume din întreaga piesă l-a determinat pe autor să-şi califice artista ca fiind valoroasă, cum spune în titlu? Modul în care trece de la puritate la beţia puterii, de la principiile artei la principiile politicii, atât de opuse şi de tentante, în această ordine, pentru mulţi dintre artiştii copleşiţi de vremuri? Îndemânarea cu care îşi foloseşte uneltele mai puţin actoriceşti pentru a reuşi? Sau, poate, calitatea de a se energiza pe măsură ce consumă tranziţia românească, aceea care ne-a cam obosit - ca să nu zic că ne-a cam plictisit – pe toţi, indiferent de locul pe care îl ocupăm pe scena acestui spectacol.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...