Politică

Declaraţie politică!

Eugen Neaţă, preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Vietnam

De câteva zile sunt preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Socialistă Vietnam. Sunt de asemenea membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Cambodgia şi cu Bosnia-Herţegovina.

În mandatul anterior am iniţiat grupul de prietenie cu Cambodgia, o acţiune foarte dificilă din cauza absenţei relaţiilor diplomatice directe dintre România şi această ţară. Spun toate aceste lucruri cu mândrie profesională. Construcţia unor punţi de dialog şi de legătură parlamentară este în general o treabă anevoioasă, care trebuie să ţină cont în acelaşi timp şi de trecutul diplomatic, de cele mai multe ori plin de necunoscute şi de viitorul diplomatic, plin, la rândul lui, de multe subtilităţi.

În construcţia punţii de comunicare parlamentară cu Cambodgia am avut un important sprijin din partea fostului ambasador al României în Vietnam, domnul Valeriu Arteni. În prezenţa sa a avut loc în anul 2016, la Hanoi, o emoţionantă întâlnire după 40 de ani între foştii studenţi vietnamezi în România şi colegii lor români, grup menţinut şi astăzi într-o vie comunicare prin intermediul domnului Dan Copăceanu, participant la acel eveniment. Există, aşadar, o bază puternică pentru preşedinţia mea la Grupul parlamentar de prietenie cu Vietnamul şi sunt nerăbdător să declanşăm comunicarea pentru a pregăti noile contacte şi noile evenimente organizate împreună cu colegii vietnamezi. Comunicarea internaţională este una dintre cele mai importante componente ale prezenţei româneşti pe mapamond. Sunt bucuros să pot contribui la această construcţie a dialogului internaţional pe care îl poartă România la nivel parlamentar.

Am ataşat acestei informaţii câteva imagini de la acţiunile întreprinse la acest nivel de comunicare în mandatul anterior şi felicitarea primită de la domnii Valeriu Arteni şi Dan Copăceanu cu prilejul Anului Nou vietnamez.

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...