În ciuda nesiguranţei lăsată de primul an de pandemie, judeţul Vâlcea intenţionează să ofere condiţii civilizate de trafic către staţiunile turistice din zonă. O amplă operaţiune de întreţinere şi refacere a covorului asfaltic către zonele cu potenţial turistic din judeţ a fost demarată din această lună. "Anul acesta avem o nouă provocare: reabilitarea şi turnarea de covor asfaltic pe drumurile judeţene care duc către principalele staţiuni din judeţul Vâlcea.
“Astăzi, am început asfaltarea pe DJ 649, sector Băile Govora, pe un tronson de 1,25 km. DJ 649 porneşte din DN 67, de la Pietrari, traversează oraşul Băile Govora şi ajunge la Mihăeşti, făcând legătura cu Mănăstirea Govora", a explicat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
O serie de investiţii mai vechi au vizat drumurile de acces către mânăstirile din judeţ, în prezent executându-se lucrări către celebra Mânăstire Frăsinei, cunoscută şi sub numele de "Athosul românesc". "De altfel, mai multe drumuri care duc către mănăstirile din judeţul Vâlcea au fost reabilitate, iar în prezent lucrăm la drumul către Mănăstirea Frăsinei, drum care se va finaliza şi el curând", a confirmat Rădulescu.








