I-am spus “meserie cu TIC-TAC”. Constantin Mihăescu este cel mai vechi ceasornicar din Craiova. Sau omul care ţine timpul în mâini. Meseria a început-o la vârsta de 12 ani, nelegal, iar astăzi trăieşte din ea. A furat secretele de la sora lui şi, într-o gheretă ponosită, face dintr-o ocupaţie aparent banală, o artă. Deşi nu îi mai merge ca pe vremuri, deşi ceasurile care merg invers nu îl întineresc, de el sunt dependenţi toţi craiovenii care nu dau tehnologia şi variantele moderne de schimb, pe precizia şi dăruirea sensibilităţii sale.

A realizat două ceasuri care merg invers

Una dintre cele cele mai mari realizări ale lui e reprezentată de două ceasuri care merg invers. Într-o zi, un colonel de la pompieri a venit la el şi i-a propus să îi facă ceva deosebit: un ceas care să meargă invers şi care să îl întinerească. Provocarea a fost acceptată imediat şi în mai puţin de o săptămână ceasul era gata. „I l-am dat cadou”, îşi amiteşte nostalgic Constantin Mihăescu, în mijlocul ceasurilor care aştaptau să fie reparate. Odată aflată isprava, un al doilea colonel şi-a făcut apariţia la mica gheretă de pe Lipscani pentru ceva identic. Rezultatul a fost acelaşi, şi astfel, încă un ceas care mergea invers vedea lumina zilei, parcă în ciuda timpului care merge într-o singură direcţie. Ca şi cel precedent şi acest ceas a fost oferit cadou. Încântat de acest ceas, colonelul i-a propus ceasornicarului să pornească împreună în afaceri, creând astfel de orologii. „Mi-a zis că îmi garantează că o să vindem cel puţin 10.000 de ceasuri, dar l-am refuzat. Dacă nu se vindeau?”, a declarat Constantin Mihăescu care a abandonat imediat acest proiect, deşi, pentru câteva secunde i s-a părut foarte tentant.

În acelaşi loc din 1986

Cei care vor să îşi repare ceasurile îl pot găsi pe domnul Mihăescu într-o mică gheretă pe care nu a mai părăsit-o din anul 1986 de când a venit prima oară. Acest loc a aparţinut surorii lui, dar după ce ea a renunţat la ceasornicărie, el a preluat micul “sediu” şi, odată cu el, întreaga activitate. Deşi are această prăvălie de foarte mult timp, primăria, susţine reparatorul, nu i-a permis să o modernizeze, iar asta este una din marile lui dureri, de care nu vorbeşte prea mult, din bun simţ. „Nu îmi convine nici mie să lucrez în aceste condiţii. Mă afectează ca şi meserie pentru că de aici îmi întreţin fata la facultate”, povesteşte Constantin Mihăescu, cu o voce tremurândă, despre situaţia în care se găseşte în momentul de faţă. Prins în vâltorea povestirii, acesta mărturiseşte o altă mare nedreptate care i se face, potrivit spuselor sale. „Eu plătesc la primărie 300 de metri şi folosesc nouă. Asta nu e în regulă. Am acceptat până acum, fiindcă nu aveam soluţie, îmi făceam treaba, mergea bine, dar acum lucrurile s-au schimbat”, declară Constantin Mihăescu.

Primul ceas l-a reparat când a venit din armată

Abia după stagiul militar, Nea Mihai a intrat cu adevărat în “pâine”. Un prieten l-a întrebat dacă poate să îi repare un ceas. Bineînţeles că răspunsul nu putea fi decât unul pozitiv. După acest prim ceas a urmat încă unul, apoi terminarea unei şcoli în domeniu, iar apoi meseria de ceasornicar pe care a dus-o la rang de artă. Primele ceasuri reparate erau nişte imensităţi, ceasuri electromecanice de la Electroputere. Cât lucra el în patru ore făceau alţii în trei zile. După câţiva ani la Electroputere, a decis că e cazul să îşi urmeze propriul drum în viaţă.

Povestea ceasului de la Primărie

Mii de ceasuri au trecut prin mâinile lui, unele cu defecte mai mari, altele cu defecte mai mici, dar unul i-a pus cu adevărat probleme. „Cel mai greu ceas pe care l-am reparat a fost cel de la Primărie”, îşi începe povestirea Constantin Mihăescu. „Se întâmpla în urmă cu şase, şapte ani. Atunci, la primărie, trebuia să vină o delegaţie formată din mai mulţi primari din ţară, iar ceasul de la primărie nu funcţiona”, îşi aminteşte zâmbind ceasornicarul. O schelă de patru metri s-a înălţat în faţa blocului unde locuiteşte şi după o săptămână de muncă ceasul a fost reparat. Orologiul se afla într-o stare degradată, iar singura soluţie pentru a-l transforma într-un obiect funcţional era să îl facă electromecanic. În colţul primăriei se mai află un ceas, cu acelaşi mecanism, iar impulsurile de la el au fost mutate la celălalt. Ceasul a funcţionat o perioadă, dar lipsa curăţirii la timp şi-a pus amprenta asupra sa. Din păcate, ceasul de la primărie este în acest moment în aceeaşi stare în care l-a găsit. „Ceasul nu mai funcţionează pentru că au băgat iarăşi mâna în el şi nu au mai ştiut după aceea să îl mai repare. După ce ei au refuzat să mă plătească şi eu am refuzat să îl mai repar”, spune cu amărăciune Constantin Mihăescu.

Ceasul lui Alexandru Ioan Cuza a trecut prin mâinile lui

De departe cel mai important ceas pe care l-a reparat a fost cel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este vorba de un ceas de buzunar, de argint cu diamante pe el. Deşi mulţi ar fi cerut un preţ mult mai mare, el a cerut acelaşi preţ ca la toate celelalte. Totul s-a petrecut în urmă cu aproximativ zece ani, atunci când o femeie care este descendentă a familiei domnitorului a intrat pe mica uşă de tablă cu un ceas încrustat cu diamante şi a cerut să fie reparat. Valoarea ceasului este inestimabilă datorită perioadei istorice. Repararea ceasului a durat doar câteva zile, iar de atunci, acel ceas nici până în ziua de azi nu s-a mai stricat.

Comenzile au mai scăzut

Timpul a trecut, iar comenzile s-au mai împuţinat. Are cam 12 ceasuri pe săptămână la reparat, dintre care două trei ceasuri mari. Defectele sunt de tot felul, arcuri rupte, pendule, dinţi rupţi… Deşi mulţi ar crede că cei înaintaţi în vârstă sunt cei care îi trec cel mai des pragul, se pare că nu este aşa. „Foarte mulţi tineri trec pe la mine cu ceasuri mai deosebite”, afirmă Constantin Mihăescu.

Ceasurile mecanice sunt cele mai bune

Durata de funcţionare a unui ceas este foarte importantă atunci când îţi cumperi unul. De aceea, cele mai bune ceasuri sunt cele mecanice, pentru că au o viaţă mult mai lungă faţă de cele normale. „Chiar dacă se strică, acestea se repară mult mai uşor pentru că se vede imediat defectul la ele, pe când, la celelalte nu prea se vede defectul”, a spus Constantin Mihăescu. Timpul pentru Constantin Mihăescu trece altfel. Ticăitul ceasurilor s-a transformat în decursul celor doua decenii în ceva obişnuit iar el pare nemişcat de acesta. Iar poate cel mai frumos lucru este că, deşi nu se poate lupta cu timpul, oamenii îi sunt loiali atunci când vine vorba de repornirea mersului orelor.