Actualitate

Deputatul Cazan: "Dreapta propune bugete axate pe investiţii"

Bugetul pe 2021 prevede cea mai mare alocare din istorie pentru investiţii: 62 de miliarde de lei. Suma este mai mare cu 8.3 miliarde decât în 2020, când de asemenea au fost alocări record pentru investiţii.

Estimările dovedesc că în 2021 creşterea economică va fi de aproximativ 5%. Anul acesta PIB-ul este cu 7 miliarde de lei mai mare decât cel din 2020 şi aproximativ egal cu cel din 2019, semn că economia îşi revine după criza provocată de pandemie.

Bugetul pe anul 2021 a ajuns în Parlament. Comisiile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au întâlnit pentru dezbaterea şi aprobarea bugetului pe anul 2021.

Deputatul vâlcean Laurenţiu Cazan, în calitate de membru al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi, a participat la o şedinţă comună cu senatorii care fac parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, în cadrul căreia s-a avizat bugetul pe anul curent.

„Bugetul pe 2021 este un buget serios, bazat pe principii economice sănătoase. Sunt convins că acesta va impulsiona economia, care îşi va relua cu siguranţă creşterea, pe fondul vaccinării, al reducerii impactului pandemiei şi al reluării treptate a activităţilor sociale şi economice”, a declarat Laurenţiu Cazan după terminarea şedinţei.

Mai mult, deputatul Cazan afirmă că accentul pus pe investiţii este de bun augur pentru judeţul Vâlcea, care are mult potenţial economic, turistic şi cultural neexploatat. Potrivit lui Cazan, investiţiile vor ajuta economia din judeţul Vâlcea, vor crea locuri de muncă bine plătite şi vor aduce oportunităţi pentru antreprenorii de la noi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...