Ninsoarea viscolită de duminică, 03 ianuarie a.c., temperaturile foarte scăzute, ceaţa şi stratul de zăpadă consistent au blocat şi au lăsat fără căldură, respectiv curent în 2 cabane, 36 de persoane, dintre care 32 adulţi şi 4 minori în zona vârfului Roman.
Primul apel care a alertat jandarmii şi poliţiştii a sosit în jurul orei 09.00 dimineaţa din partea unui grup de 12 persoane, 8 adulţi şi 4 minori, iar al doilea apel 112 în jurul orelor 12.00 din partea unui grup de 24 de tineri.
Deşi condiţiile meteo au îngreunat intervenţia forţelor de ordine, acestea au reuşit să se mobilizeze în timp util şi să acorde sprijin turiştilor.
În ambele situaţii, turiştii au fost găsiţi în stare bună şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
După ce au ajutat la deblocarea autoturismelor din zăpadă, jandarmii şi poliţiştii au condus turiştii de fiecare dată în siguranţă până în oraşul Horezu.
Pentru evitarea acestor situaţii, Jandarmeria Vâlcea atrage din nou atenţia cetăţenilor care doresc să îşi petreacă timpul liber la munte, să se intereseze asupra condiţiilor meteo, asupra traseului şi să plece echipaţi adecvat.








