Comuna Stroileşti nu este doar cea mai întinsă localitate din Vâlcea, cu peste 200 de kilometri de drumuri, este şi localitate cu un numpr record de monumente istorice, şapte. Este vorba despre Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Văcăria, ce aparţine cătunului Bârsoieni (sec. 19).
Biserica “Intarea în Biserică”, sat Delureni (sec. 19), Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului, sat Ghiobeşti (1824), Biserica de lemn “Cuvioasa Parascheva”, cătun Gemenica, sat Geamăna (1887), Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”, sat Obogeni (1830), Biserica de lemn “Sf. Nicolae”, sat Stoileşti (1752) şi Biserica de lemn “Sf. Voievozi”, sat Stăneşti (sec.XVIII). Dintre acestea, nu mai puţin de cinci sunt construite din lemn şi te duc cu gândul la bisericile din zona Maramureşului.
Cel mai cunoscut monument istoric al localităţii este Biserica de lemn “Sf. Nicolae”, construită în anul 1752 de către meşteri de biserici din zona Maramureşului şi adusă pe Râul Olt, până în zona Topologului. Ulterior a fost transportată cu căruţele şI asamblată pe o bucată de pământ din moşia lui Dumitrică Pleşa.








