Actualitate

Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Municipiul Rm. Vâlcea în perioada 31 octombrie – 06 noiembrie 2020

APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 31 octombrie – 06 noiembrie 2020 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Carpaţi, Buda şi Ostroveni.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea iniţială a terenului deteriorat în urma intervenţiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Alunului, Carpaţi şi Copăcelu.

POMPE CURĂŢATE. S-au curăţat manual şi mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Bogdan Amaru şi Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
- s-a asigurat asistenţă tehnică pe străzile Iustinian Marina, Republicii şi Antim Ivireanu;
- s-au efectuat lucrări de execuţie reţea canalizare nouă pe strada Dacia;
- s-a continuat verificarea şi curăţarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră şi a colectoarelor, manual şi mecanizat;
- s-a adus la starea iniţială suprafaţa carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
- au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.
-
REŢELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curăţarea şi spălarea mecanizată a reţelelor de canalizare menajeră şi a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Kalamata nr. 113, strada Aleea Panseluţelor – blocul C32, strada Cerna – blocul 25, strada Aleea Mioriţei – blocul P4, strada Regina Maria – blocul C6, strada Aleea Galdiolelor – blocul C25, strada Ferdinand – blocul O8, strada Dacia, strada Eleodor Constantinescu, strada Radu de la Afumaţi, strada Henri Coandă, strada 1 Mai, strada Luceafărului – blocul A19, strada Grigore Procopiu – blocul 63, strada Mihai Eminescu – blocul C10, strada Carpaţi, strada Râureni nr. 129, strada ostroveni – blocul 101 şi bulevardul Tineretului – blocurile A9 şi A58.

33 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 33 de apometre, dintre care 7 verificate şi înlocuite şi 26 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 4 lucrări de intervenţie la contoarele de apă rece montate în reţea şi au fost întocmite 11 avize de amplasament şi 7 avize tehnice.

7 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 7 de apometre, dintre care 2 verificate şi înlocuite şi 5 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 6 lucrări de intervenţie la contoarele de apă rece montate în reţea şi au fost întocmite 20 avize de amplasament şi 4 avize tehnice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...