Cu un număr de doar 11 consilieri locali dispuşi să îi acorde votul, dintr-un total de 23, primarul PER din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău pare să se apropie de zona unui blocaj în administraţia publică locală, adversarii politici din PNL şi USR anunţând că intenţionează să îi blocheze acestuia multe dintre proiectele de modernizare a municipiului.
Într-o scurtă declaraţie acordată pentru „Săptămâna în Oltenia”, Mircia Gutău spune că mizează pe o liniştire a spiritelor încinse din perioada campaniei şi pe un respect acordat votanţilor celor două formaţiuni opozante, care aşteaptă mai mult decât un simplu circ politic.
„Eu nu sunt atât de îndoctrinat politic încât să consider o persoană nefrecventabilă, mai ales un ales local ajuns în această funcţie prin votul liber exprimat de cetăţeni. Dacă se ajunge la un blocaj administrativ, sunt pregătit să lupt şi împotriva acestui obstacol. Nu am început încă discuţiile cu ei. Am lăsat câteva zile, cât să se calmeze spiritele. Îi aştept la negocieri”, spune primarul reales.
Mircia Gutău poate miza pe votul consilierilor lacali PER (5) şi pe cel al social-democraţilor (6), în vreme ce opoziţia din CL (PNL şi USRPlus) are la dispoziţie un vot în plus.
Întrebat dacă este nemulţumit de rezultatul obţinut de echipa sa de candidaţi la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, Gutău spune că probabil ar fi putut obţine încă un mandat de consilier local, dar a fost afectat de poziţia de pe buletinul de vot: 11
„Practic, mulţi oameni care au votat cu mine s-au plâns că nu au reuşit să găsească lista de consilieri locali PER pe buletin, această fiind poziţionată spre sfârşitul pliantului”, a explicat primarul reales.
O situaţie similară se înregistrează şi în municipiul Craiova, unde Lia Olguţa Vasilescu trebuie să poarte mai multe serii de negocieri pentru a nu avea un Consiliu local ostil.
Conform unor surse politice, şedinţa de constituire a noului Consiliu Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va avea loc în cursul săptămânii viitoare.








