Politică

Oltenia rămâne fief PSD

Consiliile judeţene sunt dominate de social-democraţi, în vreme ce în municipiile reşedinţă de judeţ doar liberalul Marcel – Laurenţiu Romanescu (Târgu Jiu) şi ecologistul Mircia Gutău (Râmnicu Vâlcea) reprezintă petele de culoare din regiune.

Votul din 27 septembrie 2020 a demonstrat că, la nivel de Consilii Judeţene, Oltenia rămâne fidelă social-democraţilor, toţi candidaţii din cele 5 judeţe adjudecându-şi victoria în alegeri, cu scoruri ce încep de la 43% şi merg până la 54,37%, în cazul lui Marius Oprescu, ales preşedinte al CJ Olt.

La nivel de municipii reşedinţă de judeţ, Râmnicu Vâlcea, prin candidatul PER Mircia Gutău (sprijinit de organizaţia PSD din localitate) şi Târgu Jiu, unde a candidat liberalul Marcel – Laurenţiu Romanescu, sunt singurele două contraste coloristice pe o hartă „înroşită” în rest de: Lia Olguţa Vasilescu (Craiova), Constantin Stelian Emil Moţ (Slatina) şi Marius Vasile Scrieciu (Drobeta Turnu Severin).

PSD Vâlcea obţine majoritate absolută în Consiliul Judeţean

Poate printre cele mai concludente victorii a unei echipe de candidaţi la alegerile din acest an se numără cea a social-democraţilor vâlceni, care, practic, au obţinut majoritatea absolută în Consiliul Judeţean (17 mandate), reducând numărul de mandate alocate competitorilor politici de la PNL.

În acelaşi timp, liderul formaţiunii, Constantin Rădulescu, a obţinut o victorie fără drept de apel (+11%) în faţa adversarului direct, liberalul Cristian Buican.

Judeţul are încă 47 de localităţi conduse de primari liberali, dar acest lucru mai greu poate fi considerat o performanţă, numărul aleşilor PNL diminuându-se cu 5.

Fix aceeaşi cifră o vedem adăugată la numărul de primari social-democraţi aleşi pe 27 septembrie (37, faţă de 32 în 2016).

Breşă în frontul nordic

Printre primarii liberali care au pierdut alegerile în faţa contracandidaţilor de la PSD se numără cei din: comuna Lădeşti, ocupant al funcţiei pe ultimele două mandate; Ocnele Mari, Galicea, Laloşu, Malaia, Mitrofani, Tetoiu, Racoviţa.

De altfel, breşa din frontul nordic al Vâlcii - Malaia şi Racoviţa reprezintă o lovitură directă la adresa preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, originar din Ţara Loviştei, a cărui influenţă în zonă pare să se diminueze în mod constant. Până în prezent, zona era declarată un fief PNL greu de penetrat.

Surpriza PER

Dacă în Râmnicu Vâlcea, victoria candidatul PER Mircia Gutău era de anticipat, surprinzătoare au fost rezultatele din alte patru localităţi: Păuşeşti-Otăsău, Runcu, Cernişoara şi Creţeni, unde candidaţii partidului la funcţiile de primari au fost declaraţi câştigători ai alegerilor.

Totodată, ecologiştii din Vâlcea au un număr de 120 de mandate de consilier local, dintr-un total de 1052 de funcţii.
Restul au fost ocupate de PNL (424), PSD (388), Alianţa USRPlus (20), PMP (33), ProRomânia (25), PP-USSL (10), Partidul Verzilor (3), ALDE (17), Partida Romilor (6), Restart România (2) şi 4 consilieri independenţi.

Pe lista primarilor din Vâlcea apare şi un independent, Constantin Neagoe, în comuna Ioneşti, dar acesta se află deja la al treilea mandat consecutiv în fruntea localităţii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...