Textul există la nivelul scriiturii şi/sau la nivelul stilului. Lumea în general este un text. Viaţa şi opera profesoarei Aurelia Corbeanu se structurează la nivelul scriiturii şi stilului. Stilul este, spunea Roland Barthes, dincolo şi dincoace de limbă. Se desfăşoară mai ales dincolo, fiind un debit verbal, un lexic transgresat „din trecutul scriitorului, devenind automatismul artei sale”. Aşa cuvintele în textele profesoarei Aurelia Corbeanu mângâie mimesisul, realul adică, şi transfigurarea lui în încercarea de a-l poziţiona în ceea ce înseamnă structurile idealităţii.
Aurelia Corbeanu a predat o viaţă limba şi literatura română, construind sensul şi firea elevilor săi, care au devenit apoi caractere. La concurenţă sunt în personalitatea Aureliei Corbeanu literatura şi viaţa directă, cognitiv afectivă din toposul şcolii. Aici, în mentoratul, pe care l-a instituit în şcoală a combinat elementele din expresia „psihologia cogitans”.
Profesoară în Curtea de Argeş o viaţă, a înţeles esenţa mentoratului: a studia pentru a forma. A respectat afirmaţia lui Sorin Stati: a preda este un chin. Un chin sigur metaforic spus, deşi foarte concret: să îmbini literatura, gramatica, stilistica, lexicologia, semantica, ortografia, ortopedia pentru a forma un lector profesionist. Lector profesionist este targetul învăţământului umanist. Ajunge astfel, după o pregătire exhaustivă să abordeze educaţia unei fetiţe surdo-mute (tatăl surdo-mut), fiica unei foste eleve. A format-o 10 ani, în aşa fel încât a recuperat-o optzeci la sută, integrând-o într-o şcoală cu copii normali (la valea Iaşi). Eleva a continuat liceul, secţia industrializarea lemnului din Curtea de Argeş, unde a absolvit cu succes clasa de sculptură în lemn.
Amintim acest segment din existenţa Aureliei Corbeanu pentru a sublinia, pentru a aproxima expresivitatea scriiturii dumneaei. O stilistică in statu nascendi germinează stilul autoarei romanului „Pentru o altfel de iubire”. Se spune la suferinţe mari, opere mari, aşa constituindu-se un „limbaj autarhic, care nu este cufundat decât în mitologia personală şi secretă a autorului, în această hipofizică a cuvântului, unde se formează primul cuplu al cuvintelor şi al lucrurilor, unde se statornicesc o dată pentru totdeauna marile teme verbale ale existenţei sale. Oricare i-ar fi rafinamentul, stilul, are întotdeauna ceva brut: este o formă lipsită de destinaţie, este produsul unui imbold, nu al unei intenţii, este asemenea unei dimensiuni verticale şi solitare a gândirii”.
Romanul „Pentru o altfel de iubire” inspirat de fenomenul demutizării, unde copilul părăseşte închisoarea sa şi singurătatea sa, ajungând să fie locuit de vorbirea unei limbi. Fenomenul se întâmplă datorită existenţei Aureliei Corbeanu. Prozatoarea îşi aproximează stilul, fiind: „partea privată a ritualului; el se înalţă din străfundurile mitice ale scriitorului şi se desfăşoară în afara responsabilităţii sale. Captivitatea personajului şi captivitatea prozatoarei Aurelia Corbeanu se sublimează, după complexitatea ipseizării în ceea ce înseamnă scriitură, care este un act de solidaritate istorică. O modalitate de structuralitate între creaţie şi societate. Despre Cornelia Corbeanu au scris Constanta Buzea, Horia Garbea, Paula Romanescu, Horia Badescu, Marin Ionita... călătoreşte reflexiv,priveste cu ceremonial,in orizontul de asteptare al amurgului(Zile de vis in Irlanda), al visului in sine (Zana zanelor si Andu dintr-a sasea).Este prozator cu notatii reflexive in Timp de patima, Povesti ,Pasari migratoare... Are caligrafia normalitatii si exceptiei...
