Politică

Comunicat de presă!

PSD Vâlcea: Dragă PNL-ule, dacă o mai tărăgănezi mult, turismul din judeţul Vâlcea moare de mâna ta!

Vâlcea este un judeţ în care se face turism tot anul. Da, Vâlcea este judeţul turismului total!

Însă, ce vedem noi în această perioadă? Vedem hoteluri şi restaurante închise, terase efectiv chinuite de măsuri aberante, insuficient explicate şi care, din păcate, de cele mai multe ori, nu se respectă. Nu se respectă, nu pentru că oamenii nu ar vrea, ci pentru că aceştia, pur şi simplu, nu mai ştiu ce să facă.

Ne-aţi ameţit total, pe toţi! Nu sunteţi clari, concişi şi nu ştiţi ce vreţi de la operatorii din domeniul HoReCa.

Treziţi-vă, liberalilor, altfel veţi distruge turismul din judeţul Vâlcea! Hotelurile, pensiunile, restaurantele şi toţi cei care operează în acest domeniu au nevoie de sprijin prin măsuri concrete, nu doar prin şomaj tehnic. Totodată, au nevoie de sprijin printr-un mod clar şi transparent de prezentare a măsurilor pe care trebuie să le ia atunci când deschid hotelurile sau terasele.

În rândul hotelierilor există o teamă în a-şi deschide porţile. Cum poţi deschide un hotel dacă nu poţi deschide şi restaurantul?

Prin această bâlbâială continuă, prin aceste măsuri înceţoşate, guvernul liberal nu face altceva decât să omoare întreg turismul din judeţul Vâlcea, inclusiv turismul balnear.

Turismul balnear este extrem de important pentru noi. De ce Ministerul Muncii prin Casa de Pensii nu a intervenit până acum să ştim foarte clar când vor veni turiştii cu bilete la tratament? În judeţul nostru, turismul balnear reprezintă o componentă importantă a cifrei de afaceri a celor care au hoteluri şi pensiuni, în cadrul cărora se face recuperare.

Staţiuni precum Călimăneşti, Băile Govora, Băile Olăneşti sau Ocnele Mari pot fi efectiv distruse pentru că, nici până în acest moment, nu se ştie foarte clar când vor primi turişti cu bilete la tratament.

Era absolut necesar ca aceşti turişti să fie lăsaţi să vină, reprezentând o gură de oxigen pentru agenţii economici, dar şi un mod prin care turiştii puteau să îşi trateze afecţiunile cu apele minerale de la noi, de la Vâlcea.

Nu aţi făcut nimic şi nu faceţi nimic! Suntem în prag de dezastru, iar acest lucru se întâmplă din cauza voastră, PNL-iştilor!

Voi sunteţi interesaţi doar să vă puneţi în funcţii acoliţii, să vă plătiţi lipitorii de afişe şi pe cei care, astăzi, vă declară susţinerea şi vă pupă mâna!

Biroul de presă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...