Administraţie

Primăria Craiova modernizează esplanada din cartierul Lăpuş

Esplanada din Lăpuş va deveni, în curând, una dintre cele mai frumoase zone de cartier din Craiova.

Cu un proiect care presupune refacerea spaţiului public, amenajări de zone speciale pentru petrecerea timpului liber de către copii şi adulţi, schimbarea pavimentului, dar şi amplasarea de mobilier urban modern, Primăria Craiova începe lucrările de modernizare şi revitalizare a esplanadei din cartierul Lăpuş, pentru a le oferi craiovenilor un spaţiu modern de agrement şi promenadă.

Esplanada se află în vecinătatea blocurilor N24, N25, T14, T15 – Calea Bucureşti şi este principala poartă de intrare în municipiul Craiova.

Investiţia reprezintă una dintre oportunităţile de revitalizare a peisajului urban din zonă şi face parte din obiectivele prioritare de dezvoltare ale actualei administraţii.

”Locuitorii din cartierul Lăpuş vor beneficia, cât de curând, de un spaţiu public modern, cu spaţii de agrement şi un loc de promenadă. Este vorba de intrarea în Craiova, pe principala arteră de circulaţie, Calea Bucureşti şi care necesita o revitalizare urgentă nu doar pentru cei care locuiesc în cartier, dar şi pentru cei care tranzitează zona. În acest moment, esplanada din cartierul Lăpuş nu face cinste unui oraş modern, curat, aşa cum este Craiova. Dar, cel mai important este faptul că acest spaţiu nu mai este unul sigur, mai ales pentru cei mici. Motiv pentru care am demarat un proiect de modernizare pentru această zonă şi iată că începem şi lucrările, care ar trebui să fie gata chiar către finalul acestui an”, a declarat Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.

Modernizarea acestui spaţiu se va integra în contextul urban, va asigura utilizarea eficientă a spaţiului public, îmbunătăţirea siguranţei şi a condiţiilor de mediu. În acest sens, vor fi întreprinse lucrări de salubrizare, amenajări ale spaţiilor existente şi refacerea echipamentului edilitar, precum şi a pavimentelor, iluminatului şi a delimitării zonei cu potenţial. Astfel, esplanada din faţa blocurilor N24, N25, T14, T15 din cartierul Lăpuş va redobândi funcţionalitatea iniţială şi va oferi cetăţenilor siguranţă şi confort prin mobilarea urbană, dar şi integrarea zonei în spaţiul urban al municipiului Craiova.

În zonă vor fi realizate următoarele lucrări:
• Refacerea spaţiului public general - caroiaj general din dale beton şi spaţii verzi (gazon, arbuşti de mici dimensiuni în jardiniere)
• Amenajarea curţilor de lumină către subsol - se vor borda cu jardiniere înalte (1.80 m înălţime), ce vor asigura înălţimea de siguranţă publică. Totodată, înălţimea lor va ascunde privirii curţile spre subsol.
• montare plase metalice deasupra curţilor, pentru siguranţa deplină.
• Amenajare zonă persoane vârstnice.
• Amenajare zonă pentru copii
• Amenajare zonă fitness
• Realizare scări si rampe pentru persoanele cu dizabilităţi
• Amplasare pergole de lemn cu plante agăţătoare
• Refacerea spaţiilor cu mobilier urban: bănci, mese, coşuri de gunoi, stâlpi iluminat.
• Montare balustradă metalică acolo unde există riscul căderii în gol.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) se ridică la 2.155.098,12 lei, sumă care include proiectarea, asistenţa tehnică şi execuţia lucrărilor, durata execuţiei fiind de 5 luni de zile calendaristice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...