Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Vâlcea, la data de 28 aprilie 2020, sunt:
• 189 persoane aflate în centrele de carantină din judeţ;
• 148 de persoane aflate în izolare şi monitorizate la domiciliu;
• 22 de cazuri de persoane infectate cu COVID -19 de la debutul pandemiei.
Menţionăm că ultimele două cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus (din care un caz reprezintă o recădere) pe teritoriul judeţului au fost diagnosticate în data de 27.04.2020, în prezent cele două persoane fiind internate într-o unitate sanitară din judeţ.
Toţi pacienţi diagnosticaţi pozitiv din judeţ au o stare de sănătate staţionară, niciunul nefiind internat în secţia ATI.
Totodată, DSP Vâlcea a dispus măsura izolării a cinci agenţi de poliţie, care au intrat în contact cu detaşamentul de jandarmi din judeţul Dolj în cadrul căruia au fost diagnosticate pozitiv mai multe persoane. Zilele acestea urmează să fie testaţi toţi angajaţii structurilor MAI din judeţ care au intrat în contact cu echipele de jandarmi doljene.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii vâlceni au desfăşurat 53 de misiuni alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică, iar în urma activităţilor desfăşurate au fost verificate peste 300 de persoane, fiind aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de peste 94.000 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor ordonanţelor militare privind izolarea la domiciliu şi restricţiile de circulaţie. De asemenea, au fost aplicate trei amenzi cu o valoare totală de 7.500 de lei pentru fapte de natură economică.
Vă reamintim că, începând cu data de 27 aprilie a.c., circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei, este permisă, indiferent de intervalul orar, strict pentru deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, precum şi în condiţiile art.1 alin.(1), (2) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, în cazul deplasării pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole, precum şi deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Totodată, în intervalele orare 07.00-11.00 şi 19.00-22.00 circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă strict pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condiţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Ordonanţa militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.








