Special

Lumină la toate locurile de veci din cimitirele Râmnicului în noaptea de Înviere!

Lumânările au fost cumpărate de primarul Mircia Gutău şi au fost aprinse de personalul administrativ din cadrul cimitirelor, persoane care se aflau la locul de muncă

Deoarece oamenii nu-şi pot omagia morţii din cauza stării de urgenţă, primarul Râmnicului a decis să cumpere din banii lui 18.000 de candele şi să le aprindă la locurile de veci.

Poliţia verifică acum dacă gestul primarului a încălcat Ordonanţele Militare. “S-a înţeles puţin greşit, dar terminologia în care ne exprimăm noi este clară. Am spus doar că vom face verificări. Aceasta nu înseamnă dosar penal sau cine ştie ce altceva. În urma verificărilor s-a stabilit că nu s-a încălcat nicio Ordonanţă Militară pentru că respectivele candele au fost aprinse de oameni care se aflau în timpul serviciului. De asemenea, reiese din poze şi videoclipuri că erau echipaţi corespunzător. Vreau să mai precizez că asta este tot ce vă pot spune până în momentul de faţă, pentru că verificările continuă”, a declarat Cătălin Udrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Cele 18.000 de candele au fost achiziţionate de primarul Mircia Gutău din banii săi, iar salariaţii Primăriei care le-au aprins se aflau în timpul serviciului. De altfel, echipajele Poliţiei au fost vineri seara în preajma cimitirelor din Râmnicu Vâlcea tocmai pentru a preîntâmpina intrarea credincioşilor doritori să aprindă lumânări.

“În condiţiile în care la aceste Sărbători Pascale restricţiile de acces în cimitire au rămas în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor de a aprinde în noaptea de Înviere o lumânare la mormintele celor dispăruţi, am avut ideea de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest. Ca urmare, am achiziţionat din fonduri proprii aproape 18.000 de candele, fiind aprinse la toate mormintele din cele 11 cimitire de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea, astfel încât, în noaptea de Înviere, toate locurile de veci unde se odihnesc rudele râmnicenilor au fost luminate. Vreau să mai adaug că această iniţiativă a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului”, a declarat Mircia Gutău, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Lumină pentru cei dispăruţi

“Cred că e şi un semn de respect pentru înaintaşii noştri pentru că, dacă nu ne respectăm înaintaşii, nu avem niciun viitor”, a declarat Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea.

“Am făcut noi un efort pentru ei şi am pus lumină pentru ei”, a declarat un angajat al cimitirului.

“Mircia Gutău, unul dintre cei mai iubiţi primari de municipiu din România, a găsit un mod de a ajuta în mod real pe locuitorii din Râmnicu Vâlcea. Pe scurt, a cumpărat din banii proprii 18 000 de candele pe care le-a distribuit angajaţilor cimitirelor din oraş, pentru a fi aprinse în noaptea de Înviere la crucile tuturor mormintelor. În condiţiile de interzicere a accesului cetăţenilor în cimitire pe perioada pandemiei, ideea a fost perfectă pentru îndeplinirea datoriei celor vii de a lumina la marile sărbători calea celor dispăruţi, conform tradiţiei româneşti şi fără încălcarea niciunei reguli de izolare în perioada dramatică pe care o traversăm. Sute de mii de oameni au apreciat în on-line ideea lui Mircia Gutău, adică de mai multe ori populaţia reală a municipiului.
În cimitirele oraşului se odihnesc apropiaţi ai oamenilor de pretutindeni. Rudele lor din întreaga lume au ţinut să mulţumească pentru gest şi pentru dărnicie. Cu popularitatea lui, primarul Mircia Gutău trezeşte, ca de obicei, multă invidie printre adversarii politici, neputincioşi şi neinspiraţi în competiţia publică. Nu le voi face bucuria să-i pomenesc aici. Fapta lor eroică de a turna la împărăţie în ziua de Paşte şi de a pune Poliţia pe drumuri prin cimitire este de poveste. Întâi pentru că nu s-a încălcat, nici în literă şi nici în faptă, regula izolării persoanelor. În al doilea rând, pentru că gestul a fost făcut şi pentru anularea unei posibile tensiuni în rândurile credincioşilor, cei care nu aveau posibilitatea să ajungă la mormintele înaintaşilor lor şi care ar fi fost tentaţi să ocolească regulile actuale ale izolării. Dar logica elementară nu este pe înţelesul niciunui turnător şi delator, travestit în competitor politic al primarului Mircia Gutău. Iată o imagine a nopţii de Înviere în unul dintre cimitirele vâlcene, care a emoţionat, cu excepţiile pomenite, pe multi oameni, de la un capăt la altul al globului pământesc. Mulţumesc, Mircia Gutău!”, a declarant deputatul Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...