Nimic mai periculos decât o măsură proastă, poate doar o serie de măsuri proaste! Îmi pare că lumea politică îşi pierde definitiv controlul, iar incapacităţile decizionale paralizează sistemul.

Suntem sau spunem că suntem responsabili şi conştienţi că vin vremuri grele, dar, în fapt, nu ne pregătim cu adevărat pentru acestea. Nu ştiu câte ordinatoare ale băncilor lumii fac astăzi simulări şi modelări, dar îmi imaginam că toată inteligenţa artificială globală e comasată în birourile de la Federal Reserve, de la Banca Centrală Europeană, de la BNR sau chiar în biroul domnului Florin Cîţu. Mă gândeam că acolo se fac poze..., poze în mişcare, poze în dinamică, că se introduc tipuri de măsuri şi că se calculează efectele acestora. Din declaraţiile politicienilor, pare că nimeni pe planeta nu a găsit necesară o astfel de abordare ştiinţifică, deşi mediul online duduie de filme şi documentare care prevăd astfel de dezastre.

Nu am la dispoziţie astfel de supercomputere (bionice, într-un scurt viitor), dar fac apel la câteva principii de abordare care pot fi înţelese de oricine, deci, implicit, de clasa politică.

Lumea vorbeşte despre nevoia de a pompa bani în economie în astfel de situaţii, Franţa 300 de miliarde de euro şi Marea Britanie 330 de miliarde de lire sterline, dar banii aceştia distribuiţi haotic nu pot funcţiona ca un catalizator, ei trebuie să se întâlnească şi cu nevoile consumatorilor (firme sau oameni). Aruncă cu banii acolo unde se produce şi se consuma şi vei avea PIB şi taxe! Se pot tipări bani fără măsură; este o decizie politică aşteptată şi băncile centrale ale lumii vor face acest lucru cu siguranţă, doar că, spre deosebire de crizele financiare precedente, aceasta pe care o trăim cu toţii nu are un orizont de timp definit. Poate fi o lună, poate fi un an, poate fi o perioadă mai lungă.

Eu aş recomanda, mai ales pentru România, puţin mai multă fermitate, adică un mix de măsuri, prezentat în cele ce urmează, care să asigure un deficit mai mic, probabil sub 10% din PIB (Atenţie: o scădere de 15% a produsului intern brut poate fi un scenariu optimist!).

1. Niciun salariu, nicio formă de indemnizaţie NU va depăşi 3.500 de lei în România, pentru următoarele 4 luni. Nu contează că e pensie specială, salariu la stat sau la companii private. E o formă de solidaritate colectivă pe care toată lumea o poate suporta o scurtă perioadă. În schimb, taxele şi impozitele pe muncă sau profit se vor plăti în continuare raportate la situaţia existentă. Nu cred că amânarea la plată a ratelor bancare e o soluţie înţeleaptă, mai degrabă o plafonare la maximum 800 de lei pe lună a ratelor bancare pentru persoanele fizice e mai eficientă acum (desigur, cu îngheţarea dobânzilor pe perioada aferentă). În acest fel, băncile vor avea încasări mai mici, dar vor suporta mai uşor această perioadă, pentru că vor avea mai puţin de plătit pentru salariaţi şi taxele aferente acestora. O singură excepţie de la regulă ar putea fi reprezentată de cadrele medicale, din motive evidente. După încheierea acestei perioade, se va reveni la salariile anterioare, în mod obligatoriu;

2. Banca Naţională va împrumuta fără dobândă băncile, cu sume care să echilibreze deficitele create de diminuările de plăţi ale ratelor;

3. Orice agent economic sau persoană fizică are dreptul sa plătească la jumătate chiria stipulată prin contractul pe care îl are cu deţinătorul imobilului. Aceasta reprezintă, de asemenea, o măsură care poate ajuta băncile în această perioadă. Populaţia României este, în general, formată din proprietari, astfel că, această măsură vizează direct mai puţin persoanele fizice, dar poate fi foarte avantajoasă pentru societăţile comerciale;

4. Pe lângă măsurile de austeritate, trebuie găsite soluţii de dinamizare a sectoarelor economice care par a suferi mai puţin. Încurajarea achiziţionării de alimente şi bunuri de larg consum, prin asigurarea posibilităţii ca firmele să plătească aşa numitele bonuri de masă (deductibile până la limita majorată de 1500 de lei) reprezintă o prioritate imediată. Bonurile vor fi disponibile pentru o serie mai largă de produse, inclusiv electrocasnice şi mobilier, cu singura condiţie ca aceste produse să prezinte specificaţia „made in Romania”. Decizia Guvernului în acest sens ar trebui însoţită de digitalizarea acestora şi transformarea lor în carduri, din considerente sanitare evidente. Impulsionând comerţul, ducem banii exact acolo unde au ei tendinţa să circule în această perioadă;

5. Suplimentarea programului Rabla trebuie să includă doar autoturismele care dovedesc că au cel puţin 25% provenienţă româneasca. Pe lângă Dacia şi Ford, pe care le putem asimila ca 100% româneşti (cu toate că, în mod evident, şi acestea au componente din alte ţări), mai există maşini cu multe componente produse pe plan autohton, pe care programul Rabla le-ar putea sprijini. Dacă mai sunt ţări europene care pun în practică astfel de măsuri (de exemplu, Ungaria are fabrici Audi şi Suzuki), putem intra în acord cu acestea, pentru susţinerea reciprocă. Aceasta măsură ar trebui aplicată pe o perioadă mai extinsă, chiar şi după finalizarea crizei medicale cu care ne confruntăm;

6. Încurajarea comerţului online constituie o altă soluţie pentru susţinerea economiei încă funcţionale în această perioadă. Toate firmele de curierat, delivery si ridesharing ar trebui să devină prioritate economică naţională şi ar trebui instruite de urgenţă cum să realizeze livrările în condiţii de maximă siguranţă sanitară. Echipamentele de protecţie trebuie să ajungă rapid şi gratuit la aceşti operatori, astfel încât, sa fie încurajat consumul de acasă a bunurilor de strictă necesitate, dar şi a celor de larg consum;

7. Încurajarea tuturor tipurilor de servicii din domenii de interes pentru consumatori, cum ar fi iniţierea de campanii naţionale de tipul concertelor plătite online reprezintă o altă măsură care trebuie avută în vedere. Cum se poate implementa? Solistul sau orchestra cânta şi fiecare telespectator plăteşte 10 lei pe un bilet online, sumă din care statul primeşte jumătate. Teatrele din România pot funcţiona pe acelaşi model, îşi pot relua activitatea online, mai ales după ce va creşte capacitatea de testare medicală pentru noul coronavirus (COVID-19), mai exact artiştii vor putea veni la muncă doar după ce vor fi testaţi;

8. Trimiterea de urgenţă a materialelor de protecţie pentru persoanele care lucrează în agricultură şi analizarea rapidă a stocurilor de materii prime trebuie să devină prioritare pentru guvernanţi, astfel încât, să putem preveni rapid o eventuală criză alimentară;

9. Dinamizarea lucrărilor de infrastructură e o măsură care poate fi luată doar după creşterea capacităţii de testare, întrucât nu poţi trimite sute de oameni la un loc pe şantiere, fără o testare riguroasă permanentă). În speranţa că achizitorii nu vor frauda bugetele, am putea să simplificăm procedurile de achiziţii. Excluzându-i pe cei certaţi cu legea, există cel puţin 300.000 de români apţi şi pregătiţi de muncă, proaspăt reveniţi din străinătate;

10. Granturile guvernamentale pentru societăţile care vor să achiziţioneze utilaje pentru producţia materialelor sanitare şi, în general, produse de necesitate maximă trebuie intensificate în această perioadă.

În mod categoric, nicio măsură nu poate da randamentul scontat dacă situaţia nu este privită în ansamblu. Consider, însă, că ţările care vor reuşi să iasă cel mai puţin şifonate după un asemenea dezastru vor putea spera din nou la bunăstare. Acum, însă, avem nevoie să îi dam economiei suflet, prin solidaritatea noastră şi acceptarea unei diminuări de venituri, pentru o scurtă perioadă şi sânge, prin banii injectaţi în zonele încă profitabile ale economiei.