Evgenija Minevskaja, interul stânga de la Brest, a semnat cu campioana României. Nemţoaica are stofă de campioană: tatăl ei e fost campion olimpic cu URSS, iar mama ei e dublă campioană mondială.
Evgenija Minevskaja este noua jucătoare a SCM Rm. Vâlcea, campioana României. Nemţoaica de 27 de ani e născută la Minsk (Belarus), ca şi părinţii săi, foşti internaţionali ai Uniunii Sovietice. Andrej Minevski şi Swetlana Minevskaia s-au născut la Grodno. Tatăl a câştigat titlul olimpic în 1992, în timp ce mama a fost dublă campioană mondială, în 1986 şi 1990.
Când Evgenija avea un an, părinţii săi au părăsit Belarusul şi s-au mutat în Germania, la Solingen. Mica Şenia, cum era ea alintată, a crescut pe terenul de handbal. "Am stat pe teren mai mult decât am stat acasă", spunea handbalista într-un interviu mai vechi.
A început cu tenis şi taekwondo
Mama sa antrena echipa de liga a doua din Trier, cu care a promovat în Bundesliga, dar Evgenija a început lecţii de tenis, nu de handbal. A mai făcut gimnastică şi taekwondo, dar era clar că era făcută pentru handbal. Cel mai mult a învăţat de la mama sa, dar şi de la Anja Althaus, fosta internaţională germană, cu care este şi acum foarte bună prietenă.
În 2010 a jucat la primul său turneu important cu Germania, un Campionat Mondial de Tineret desfăşurat în Republica Dominicană.
Golgeter în Bundesliga
- 88 de selecţii în naţionala Germaniei a strâns Evgenija până acum. A marcat de 159 de ori. La ultimul Mondial, în Japonia, a luat locul 6 cu prima reprezentativă
- 26 de goluri a marcat Minevskaja în actuala ediţie a Ligii Campionilor pentru Brest
- 1,83 metri e înălţimea Evgenijei, una dintre cele mai înalte jucătoare din "naţionala" Germaniei
Evgenija Minevskaja evoluează pe postul de inter stânga şi a jucat în ultimul sezon la Brest (Franţa), iar în cariera sa a mai jucat la cele mai importante cluburi din Germania: Thuringer, TuS Metzingen şi Leipzig.
Minevskaja este o foarte bună apărătoare, dar are şi golul în sânge. În sezonul 2013/2014, pe când evolua la Metzingen, Evgenija a câştigat titlul de golgeter în Bundesliga, cu 293 de goluri marcate, 100 dintre acestea fiind înscrise de la linia de 7 metri. De alfel, Minveskaja este considerată şi o specialistă a aruncărilor de la 7 metri.
Trei Mondiale şi un European
Minevskaja este componentă a "naţionalei" Germaniei, pentru care a debutat pe 3 iunie 2012, într-un joc contra Azerbaidjan. De atunci, interul stânga a participat cu Germania la Campionatele Mondiale din 2013, 2015, 2019, dar şi la Campionatul European din 2014.
"Sunt fericită să joc pentru Vâlcea!"
Evgenija Minevskaja a jucat în acest sezon cu Brest, contra Vâlcii, şi a rămas încântată de atmosfera din Sala Sporturilor "Traian". "Sunt fericită că joc pentru Vâlcea! Au o echipă care joacă un handbal bun, în viteză, cu implicare emoţională. Cred că o să mă integrez rapid", crede nemţoaica. Aşteaptă să vină în România şi e nerăbdătoare să joace în faţa fanilor. "Sunt bucuroasă că o să ajung într-o ţară nouă, cu noi mentalităţi. Am găsit o atmosferă incredibilă în sală, la Vâlcea. Atât de mulţi spectatori, atât de multă gălăgie, atât de multă pasiune cu care fani îşii încurajau fetele. Abia aştept să fac parte din această echipă!", a subliniat Evgenija.
sursa: gsp.ro