Politică

Partidul lui Victor Ponta, în prag de dezintegrare la Vâlcea sub conducerea lui Răzvan Cotovelea

Organizaţii locale fictive, alegeri pentru conducerea organizaţiei Râmnicu Vâlcea ţinute departe de cunoştinţa opiniei publice şi chiar a unor membri, conducere interimară acuzată că ascunde o agendă personală

Cu aproape patru luni înainte de alegerile locale la termen, filiala Vâlcea a Pro România stă pe un butoi de pulbere. Rezultatele electorale remarcabile, pentru o formaţiune politică aflată la început de drum, înregistrate anul trecut au avut bizarul şi puţin scontatul efect de a spori tensiunile dintre unii membri şi conducerea interimară. Rând pe rând, o serie de nume cu rezonanţă în plan local au abandonat proiectul politic, iar acum şi mai mulţi, chiar organizaţii locale întregi, ameninţă că vor face acelaşi pas. Dintre cei care au renunţat deja îi amintim pe fostul consilier judeţean Alina Lupu, sau fostul consilier municipal Mihai Persu, desemnat chiar lider al organizaţiei municipale înainte de a se retrage. Recent, şi organizaţia Drăgăşani ar fi fost dizolvată, detaliu asupra căruia vom reveni.

Pentru cine nu ştie, filiala judeţeană este condusă de luni bune de către fostul ministru al Comunicaţiilor (februarie – decembrie 2014) Răzvan Cotovelea, iar cea municipală de psihologul Adrian Sandu. Paradoxal, chiar trimisul lui Victor Ponta la Vâlcea şi protejatul său devenit interimar la cârma organizaţiei Râmnicu Vâlcea sunt cei mai contestaţi de unii (şi nu puţini) membri fondatori ai filialei. Li se reproşează modul arbitrar de conducere, lipsa de transparenţă în decizii, mimarea seriozităţii în organizarea activităţii de extindere a numărului de organizaţii în localităţile judeţului, sancţionarea celor care îndrăznesc să atragă atenţia asupra disfuncţionalităţilor, interese personale oculte, în sensul deturnării voturilor cetăţenilor ulterior alegerilor şi câte şi mai câte. Lucruri despre care Victor Ponta poate că nici nu ştie cum stau, în realitate, nefiind informat onest de Răzvan Cotovelea, se tem sursele noastre.

Alegeri la Râmnicu Vâlcea neanunţate public, documente... “adaptate”

Conform verificărilor noastre, toate acuzele par deja serios întemeiate. Un banal argument. Duminică, 23 februarie, cu începere de la ora 16.00, la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, ar trebui să aibă loc Adunarea Generală de alegeri (prima de la înfiinţarea filialei judeţene) a Pro România Râmnicu Vâlcea. Însă, până luni, 17 februarie, anunţul oficial nu a apărut în nicio publicaţie locală, deşi membri fondatori ai filialei suţin că au fost încheiate anul trecut contracte de mediatizare cu o mare parte din presa locală.
Am obţinut, totuşi, documentele (care, potrivit legii şi oricărui statut întocmit serios, ar trebui să fie publice) cu procedura de organizare a alegerilor transmisă membrilor formaţiunii prin Whatsapp. Cele două sunt un “Regulament” privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii Organizaţiei (sic!) judeţene Vâlcea şi a organizaţiilor locale, respectiv “Procedură internă de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Biroul Organizaţiei Municipale Râmnicu Vâlcea Pro România”. Lecturând cu atenţie cele două documente, se observă cu uşurinţă că ele au fost întocmite ori de către persoane neavizate (şi destul de agramat, dar au trecut de aprobările şefilor), ori în grabă şi “adaptate din condei” la situaţia de la Vâlcea (spre exemplu, “Regulamentul” conţine articole din care reiese că e vorba de filiala Vâlcea, deşi el ar trebui să fie un document unic la nivel naţional).
De asemenea, temerea multor membri Pro România care ne-au contactat este că alegerile amintite vor fi, de fapt, o întâlnire a aceloraşi câteva zeci de membri agreaţi de conducere, care vor vota prin ridicare de mână în sală pentru candidaţii care sunt deja stabiliţi să ocupe funcţiile de conducere la municipiu. Susţin sursele noastre că asta s-a mai întâmplat deja de câteva ori, deşi chiar “Regulamentul” invocat prevede (conform statutului şi legilor în vigoare), chiar de la Art. 3, că “Deciziile şi hotărârile cu privire la persoane se iau, de către organismele de conducere de la toate nivelurile, întotdeauna prin vot secret”.

Şedinţă a Delegaţiei Permanente prezentată pompos, dar fără o minimă acoperire

Culmea e că susţinerile surselor noastre sunt confirmate chiar prin cel mai recent comunicat făcut public de conducerea judeţeană a Pro România. Miercuri, 12 februarie, aceasta anunţa că “Delegaţia Permanentă a Pro România (la care au participat reprezentanţi din peste 50 de organizaţii locale) a decis în data de 9 februarie, cu UNANIMITATE de voturi, să nu-l primească în rândurile sale pe deputatul Lovin”. Nici data, locul şi ordinea de zi a acestei şedinţe nu au fost anunţate anterior (şi nu ulterior) desfăşurării ei şi nici nu au participat la ea reprezentanţi ai 50 de organizaţii, aşa cum se suţine în document. De asemenea, emiţătorii nu au însoţit documentul nici măcar cu o ilustraţie din care să reiasă numeroasa (pentru un partid mic) prezenţă invocată.
Ne temem că filiala judeţeană nu poate demonstra nici măcar că are o bază de date riguroasă cu membrii reali. Din sursele şi verificările noastre reiese că nu mai puţin de 21 de organizaţii sunt inexistente, sau reprezintă localităţi în care Pro România are un singur membru, deci nici numărul minim din care ar trebui să fie alcătuit un nucleu de organizaţie (totalul funcţiilor de conducere principale la nivel local). Amintim aici organizaţii neconstituite statutar: Muereasca, Păuseşti-Otăsău, Buneşti, Dănicei, Costeşti, Vaideeni, Măciuca, Ghioroiu, Lăcusteni, Voiceşti, Lungeşti, Valea Mare, Diculeşti, Făureşti, Govora, Câineni, Ioneşti, Călimăneşti, Voineasa, Malaia, sau Berislăveşti.
Până la ora trimiterii spre publicare a acestui articol (luni, ora 11.30), Victor Ponta şi Răzvan Cotovelea (telefon închis, aparent, ambele numere pe care le avem sunt valide) nu au putut fi contactaţi, însă vorm insista să obţinem declaraţii din partea lor pentru articolul pe care îl pregătim pentru zilele următoare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...