Consiliul Judeţean Vâlcea lucrează, în aceste zile, în trei puncte pe DJ 678: la Budeşti, la Galicea (zona Valea Ruzii) şi la Drăgoeşti.
În aceste zile, la limita cu judeţul Olt, la Drăgoeşti, se lucrează la decopertarea unui tronson de drum de 1,3 km.
Modernizarea DJ 678 limită judeţ Olt-Drăgoeşti-Galicea-Budeşti (DN7) este un proiect complex, derulat de CJ Vâlcea, cu o valoare de cca. 23 milioane euro.








