Parlamentul European, reunit la Strasbourg, a găzduit o dezbatere pe o rezoluţie pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia din România. Subiectul a reprezentat primul punct pe ordinea de zi a legislativului comunitar, în ultima sesiune plenară din acest an.
În acest context, eurodeputata Carmen Avram a luat cuvântul şi a expus, în intervenţia sa din plen, experienţa sfâşietoare a dictaturii:

„Personal, ca om care a trăit o jumătate din viaţă într-un regim opresiv, cred că nu e nimic mai periculos şi mai umilitor pentru o fiinţă umană, decât dictatura. Şi, mai cred că, distanţa dintre democraţie şi dictatură e uneori despărţită doar de o fracţiune de secundă, acea fracţiune de secundă în care alegi să taci, în loc să vorbeşti.
Victimele Revoluţiei au fost ucise de gloanţe. Dar, în fapt, destinul lor tragic a fost decis de tăcerea criminală a celor care au lucrat pentru sau s-au complăcut în sistemul opresiv, pentru liniştea şi foloasele proprii.
E bine ca adevărul din ’89 să fie ştiut! În plus însă e obligaţia noastră să fim atenţi şi să vorbim răspicat, ferm, la timp, pentru a-i putea salva pe acei oameni pe care, altfel, i-am omagia post-mortem.
Să fim cu toţii atenţi la primele semne de dictatură, pentru că ea este astăzi mult mai subtilă, ascunzându-se uneori chiar în spatele unei aparenţe democratice şi putând perverti, prin manipulare, chiar şi minţi luminate.
O formă de dictatură începe să se construiască încă de atunci când descoperi că nu îţi mai poţi afirma opţiunea politică fără a fi agresat verbal şi izolat, inclusiv de cercul de prieteni sau de familie, sau când ţara ta se împarte, ideologic, în două tabere dispuse să se sfâşie între ele, până când nu mai rămâne decât una. Adevărul este deci important, dar trebuie să vedem şi semnele, iar în acea fracţiune de secundă, decisivă, să alegem să vorbim!”