Inedit

Colectă financiară pentru sinistraţii din Albania, organizată în parteneriat de Prefectură şi Crucea Roşie

O colectă financiară pentru sinistraţii din Albania a început vineri în judeţul Olt, odată cu startul campaniei "Solidaritate socială pentru cetăţenii din Albania" organizată de Instituţia Prefectului Olt şi Filiala Olt a Crucii Roşii.

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Olt, prefectul Angela Nicolae a semnat un parteneriat cu Crucea Roşie Română - Filiala Olt, în vederea începerii campaniei "Solidaritate socială pentru cetăţenii din Albania" şi a lansat un apel umanitar pentru susţinerea persoanelor afectate de cutremurul din Albania.

Această campanie urmăreşte să sprijine la nivel local demersul naţional iniţiat de Crucea Roşie "Apelul umanitar pentru Albania" şi organizarea unei colecte financiare, sumele strânse urmând a fi virate într-unul din conturile special deschise de Crucea Roşie.

Donaţiile pot fi făcute atât on-line, pe site-ul Crucii roşii Române, în conturile special deschise pentru această campanie - RO31BRDE410SV21981334100 LEI, RO62BRDE410SV21981684100 EUR - cât şi la sediul Prefecturii Olt, unde sume de bani pot fi introduse personal într-o cutie sigilată, special creată.

Campania se va încheia pe 31 decembrie anul acesta.

"Dorim ca prin acest demers să promovăm şi să încurajăm solidaritatea socială, empatia, compasiunea şi dorinţa de întrajutorare a semenilor noştri şi mulţumim anticipat tuturor celor care vor găsi de cuviinţă să participe la această campanie", se arată în comunicat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...