15.415 de dosare împotriva băncilor au fost depuse în 2019. Obiectul acestora vizează în principal clauzele abuzive bănci, dar şi execută
rile silite ilegale ale băncilor prin firmele de recuperare creanţe interpuse.

Ultimul dosar depus de avocaţi împotriva băncilor:

Informaţii generale
Nr. unic (nr. format vechi): 31954/3/2019
Data inregistrarii 23.10.2019
Data ultimei modificari: 24.10.2019
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: acţiune în constatare clauze abuzive
Stadiu procesual: Apel

Părţi
Nume Calitate parte
RAIFFEISEN BANK SA - Apelant
JASSIM SEVGHIN-ILDIZ - Intimat

Şedinţe
Nu există informaţii.

Căi atac
Nu există informaţii.

Citare prin publicitate
Nu există informaţii.

În primul rând, trebuie menţionat cadrul legislativ aplicabil în materia
clauzelor abuzive. Astfel că, la nivel european, a fost adoptată
Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în legislaţia naţională
prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesionişti şi consumatori. Însă, la nivel naţional,
pentru litigiile care au ca obiect o acţiune în constatarea clauzelor
abuzive dintr-un contract de credit bancar, cadrul legislativ cuprinde,
pe lângă Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesionişti şi consumatori, şi Ordonanţa Guvernului
nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Pentru început considerăm necesar a lămuri ce este un contract de credit
bancar.
Astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 7 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă
nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată
în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010,
contractul de credit bancar a fost definit ca fiind contractul prin care
un creditor (banca sau o instituţie similară) acordă, promite sau
stipulează posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub formă
de împrumut, amânare la plată sau alte facilităţi financiare similare,
cu excepţia contractelor pentru prestarea de servicii în mod continuu
ori pentru furnizarea de bunuri de acelaşi fel, atunci când consumatorul
plăteşte pentru asemenea servicii sau bunuri în rate, pe durata
furnizării lor.
În ce priveşte clauzele abuzive, Legea nr. 193/2000 privind clauzele
abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
stabileşte că o clauză contractuală este abuzivă dacă „nu a fost
negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea
însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în
detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un
dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.
Totodată, în Anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti
şi consumator sunt redate, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca
fiind abuzive.
În continuare, vom analiza procedura de constatare a clauzelor abuzive
existente într-un contract de credit bancar, după cum contractual de
credit a fost sau nu pus în executare silită.
Astfel, dacă vorbim de un contract de credit bancar care nu a fost pus
în executare silită, consumatorul are dreptul de a exercita o acţiune în
constatare, prin care să solicite instanţei de judecată să constate
caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
De reţinut este faptul că acţiunea din materia clauzelor abuzive este
considerată a fi o acţiune în realizare![1]
Competenţa materială în soluţionarea unei acţiuni în constatare prin
care se solicită instanţei de judecată să constate caracterul abuziv al
unor clauze contractuale se stabileşte în funcţie de valoarea capătului
principal de cerere, devenind competentă fie judecătoria, dacă valoarea
este de până la 200.000 lei inclusiv, fie tribunalul, dacă valoarea
depăşeşte pragul de 200.000 lei.
Cât priveşte competenţa teritorială în soluţionarea unei acţiuni în
constatare prin care se solicită instanţei de judecată să constate
caracterul abuziv al unor clauze contractuale, reclamantul-consumator
poate introduce acţiunea, fie la instanţa de la sediul
pârâtului-profesionist, conform dispoziţiilor art. 107 alin. (1) Cod
procedură civilă, fie la instanţa de la domiciliul
reclamantului-consumator, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct.
8 Cod procedură civilă. Deci, ne aflăm în prezenţa unei competenţe
alternative.
Acţiunea în constatare prin care se solicită instanţei de judecată să
constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale este o veritabilă
cerere de chemare în judecată, şi, în consecinţă, trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 194 Cod procedură civilă:
– numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru
persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va
cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de
înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare
în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor
juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului,
dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare
potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant.
Totodată, vor fi menţionate şi adresa electronică sau coordonatele care
au fost indicate în acest scop de părţi, numărul de telefon, numărul de
fax, altele asemenea. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va
arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul.
– numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces,
iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi
sediul profesional. Totodată, vor fi menţionate şi adresa electronică
sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, numărul
de telefon, numărul de fax, altele asemenea. Dovada calităţii de
reprezentant se va alătura cererii.
– obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci
când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care
s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor
corespunzătoare. – arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se
întemeiază cererea;
– arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;
– semnătura.
În ce priveşte taxa de timbru aferentă unei acţiuni în constatare a
caracterului abuziv al unor clauze contractuale, potrivit art. 29 alin.
(1) lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele de timbru judiciar, „Sunt
scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile,
inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi
extraordinare, referitoare la: (…) f) protecţia drepturilor
consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru
protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva
operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele
legitime ale consumatorilor.” Aşadar, de observat este faptul că
scutirea de la plata taxei de timbru operează numai în situaţia în care
cererea a fost introdusă de către consumator, nu şi în situaţia în care
cererea a fost exercitată de către profesionist.
Mai mult decât atât, scutirea de la plata taxei de timbru judiciar
operează atât pentru cererile principale, cât şi pentru cererile
accesorii.
În practică, deseori, se ridică problema calităţii procesual pasive în
cadrul unei acţiuni în constatare prin care se solicită instanţei de
judecată să constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
Considerăm că, indiferent dacă a fost sau nu cesionată creanţa, acţiunea
în constatare a clauzelor abuzive trebuie introdusă împotriva tuturor
părţilor care privesc acel contract, inclusiv a băncii, dar şi împotriva
cesionarului, chiar dacă cesiunea a fost comunicată
consumatorului-debitor.
Caracterul imprescriptibil al unei acţiuni în constatare a caracterului
abuziv al unor clauze contractual:
Potrivit dispoziţiilor art. 2502 alin. (2) pct. 3 Cod civil, acţiunea în
constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale este
imprescriptibilă extinctiv.
Însă, în situaţia în care reclamantul-consumator solicită şi restituirea
sumelor de bani plătite în baza clauzelor declarate ca fiind abuzive,
termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive
a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul.
Astfel, întâlnim două situaţii:
– dacă solicitarea de restituire are caracter accesoriu, termenul de
prescripţie nu începe să curgă, întrucât nu a fost pronunţată o hotărâre
de constatare a caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei;
– dacă solicitarea de restituire este exercitată pe cale principală,
termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii definitive
a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul.
Sancţiunea care intervine în situaţia în care instanţa de judecată a
constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale – nulitatea
absolută:
Clauza considerată abuzivă va fi declarată nulă absolut.
Nulitatea clauzelor abuzive din contractul de împrumut nu va produce
efecte şi asupra contractului de ipotecă, întrucât ipoteca garantează
doar suma acordată prin contractul de credit. Dacă, urmare a constatării
caracterului abuziv al unei clauze contractuale se va reduce un element
al obligaţiei de plată a debitorului, suma garantată prin contractul de
ipotecă se va reduce şi ea în mod corespunzător.
Clauzele bancare declarate ca fiind abuzive vor fi considerate ca fiind
nescrise sau vor fi înlăturate din cuprinsul contractului de credit.
După constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale,
întâlnim două situaţii:
– contractul de credit se va derula în continuare, în măsura în care nu
este afectată însăşi cauza acestora;
– contractul de credit nu îşi mai poate produce efectele după
înlăturarea clauzelor considerate abuzive, caz în care consumatorul are
dreptul să solicite rezilierea contractului şi daune-interese, dacă este
cazul.
Instanţa de judecată are misiunea de a stabili toate consecinţele care
decurg din constatarea caracterului abuziv al unei clauze, inclusiv din
perspectiva contractelor accesorii.
În continuare vom analiza situaţia în care un contract de credit bancar
a fost pus în executare silită:
Şi în această situaţie, consumatorul are dreptul de a exercita o
contestaţie la executare prin care fie solicită anularea executării
silite, fie solicită anularea ori îndreptarea actelor de executare,
motivate de caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
Termenul de exercitare al contestaţiei la executare:
Cât priveşte termenul de exercitare al unei contestaţii la executare,
acesta constituie un aspect foarte important, întrucât, în caz de
nerespectare al acestuia, instanţa de judecată va respinge contestaţia
la executare ca tardiv formulată.
Astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 715 alin. (1) Cod procedură
civilă, ca regulă, termenul general de exercitare al contestaţiei la
executare este de 15 zile care începe să curgă de la data la care:
– contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l
contestă;
– cel interesat a primit comunicarea sau înştiinţarea privind
înfiinţarea popririi şi cel mai târziu la data la care s-au efectuat
primele reţineri de către terţul poprit în situaţia în care poprirea
fost înfiinţată asupra unor venituri periodice;
– debitorul a primit încheierea de încuviinţare a executării sau
somaţia, ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de
executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a
executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie, pentru
situaţia în care debitorul contesta executarea însăşi.
Nu lipsit de relevantă este şi faptul că, în cadrul contestaţiei la
executare, reclamantul-consumator are posibilitatea de a solicita
suspendarea executării silite sau suspendarea provizorie a executării
silite.
Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (1) Cod procedură civilă „Până la
soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind
executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru
motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.
Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin
cerere separate”.
Însă, de reţinut este faptul că, de regulă, suspendarea se poate dispune
numai dacă, în prealabil, cel ce a solicitat-o, a achitat o cauţiune
stabilită de instanţa de judecată conform dispoziţiilor art. 719 alin.
(2) şi alin. (3) Cod procedură civilă.
Cererea de suspendare se soluţionează de instanţă prin încheiere, chiar
şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor
fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat,
numai cu apel sau, dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu
recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă,
respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.
Nu în ultimul rând vom analiza efectele hotărârii pronunţate în cadrul
contestaţiei la executare:
Distingem două situaţii:
În cazul în care contestaţia la executare a fost admisă, instanţa de
judecată va constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale şi va
dispune fie anularea executării silite, fie anularea ori îndreptarea
actelor de executare.
În cazul în care contestaţia la executare a fost respinsă, executarea
silită continuă sau se reia, în cazul în care a fost suspendată,
contestatorul putând fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru
pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a
fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei
amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei. Totodată, în cazul în
care contestaţia la executare a fost respinsă, suma reprezentând
cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea
creanţelor reprezentând fie despăgubiri pentru pagubele cauzate prin
întârzierea executării, fie amendă judiciară aplicată de instanţă, sau a
celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va
comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.
Indiferent de soluţia pronunţată în cazul contestaţiei la executare,
hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei – rămasă
definitivă – va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului
judecătoresc.