Actualitate

Apavil: ANUNŢ privind scoaterea la concurs a unui post de ŞEF BIROU JURIDIC

Pentru a participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

Condiţii generale:
a). Să deţină cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b). Să cunoască limba română scris şi vorbit;
c). Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d). Să deţină capacitate deplină de exerciţiu;
e). Să deţină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f). Să îndeplinească condiţiile de studii şi după caz, de vechime şi alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g). Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului, ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

*Condiţii specifice:
- Studii superioare, licenţiat în ştiinţe juridice, specializarea:drept;
- Vechime în specialitate: minim 7 ani;
- Cunoştinţe în utilizarea PC, Word, Excel;
- Capacitate de analiză şi sinteză;
- Abilităţi de comunicare şi relaţionare;
- Membru al Colegiului Consilierilor Juridici / Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania – constituie avantaj;
- Permis de conducere categoria B – constituie avantaj.

Dosarul de Concurs trebuie să conţină următoarele documente:
a). cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
b). copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c). copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor autorizări;
d). cazierul judiciar;
e). adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
f). curriculum vitae, model European;
g). recomandare de la ultimul loc de muncă (constituie avantaj).

Desfăşurarea concursului:
Concursul se va desfăşura în trei etape succesive, după cum urmează:
- selectia dosarelor de înscriere va avea loc în data de 21.10.2019, ora 1500
- proba scrisă va avea loc în data de 24.10.2019, ora 0900
- interviul va avea loc în data de 30.10.2019, ora 0900 Data limită până la care candidaţii vor depune actele pentru dosarul de concurs este 18.10.2019, ora 1200 la Registratura APAVIL S.A., Rm.Vâlcea, str.Carol I, nr.3-5.

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii admişi la proba precedentă.
Concursul constă în probă scrisă şi interviu şi se va desfăşura la sediul APAVIL S.A., Rm.Valcea, str.Carol I, nr.3-5.

Tematică şi Bibliografie:
- Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, modificată şi aprobată prin Legea nr. 111/2016;
- Legea nr.241/2006, a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice republicată;
- Ordinul ANRSC nr.88/2007 pentru aprobarea Regulamentului –cadru al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare;
- Legea nr. 53/2003 –Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea dialogului social nr.62/2011;
- Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.233/2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;
- Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
- Codul de Procedură Civilă, cu modificările şi completările ulterioare;
- Codul Penal;
- Codul de Procedură Penală- procesul penal, constituirea de parte civilă, urmărirea penală;
- Codul Fiscal;
- Codul de Procedură Fiscală;
- Ordonanţa de Urgenţă nr 57/2019 privind Codul Administrativ;
- Legea nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale;
- Hotărârea nr.394/2016- Norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/ acordului –cadru din Legea nr.99/2016;

Calendarul concursului:
18.10.2019, ora 12.00 - termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidaţi
21.10.2019, ora 15.00 - selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor
22.10.2019, ora 14.00 - termenul limită pentru depunerea contestaţiilor privind selecţia dosarelor
23.10.2019, ora 15.00 - soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor acestora
24.10.2019, ora 09.00 - proba scrisă
25.10.2019, ora 12.00 - afişarea rezultatelor probei scrise
28.10.2019, ora 15.00 - termenul limită pentru depunerea contestaţiilor
29.10.2019, ora 15.00 - soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor acestora
30.10.2019, ora 09.00 - proba interviu
31.10.2019, ora 15.00 - afişarea rezultatelor probei interviu
01.11.2019, ora 12.00 - termenul limită pentru depunerea contestaţiilor
04.11.2019, ora 15.00 - soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor acestora
05.11.2019, ora 15.00 - afişarea rezultatelor finale la sediul APAVIL şi pe site-ul www.apavil.ro

Informatii suplimentare la Serviciul Resurse Umane,Salarizare şi Arhivă, telefon 0250/739580, interior 22. Program de lucru: luni-joi intre orele 07.ºº - 15.³º, vineri intre orele 07.ºº - 13.ºº.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...