După telenovela „Dan Diaconescu, patron de combinat”, un alt personaj încearcă să facă show în peisajul toxic al situaţiei înregistrate de combinatul chimic Râmnicu Vâlcea. Constantin Roibu s-a prezentat în ultima Adunare Generală a Acţionarilor Oltchim SA cu o propunere şocantă pentru toţi cei prezenţi la întrunirea susţinută la începutul acestei luni. Roibu a prezentat o ofertă de creditare a Oltchim, care l-a lăsat cu gura căscată până şi pe reprezentantul ministerului în CA, Rodin Traicu.
Fără număr de la Roibu
Fostul manager general al combinatului chimic a înaintat o propunere de creditare a Oltchim pentru repornirea activităţii în companie de... 47 milioane euro. Fără a specifica de unde ar putea veni banii, Constantin Roibu i-a luat pe cei prezenţi la întrunirea AGA prin surprindere. Cel mai surprins a fost chiar reprezentantul Ministerului Economiei, membru în Consiliul de Administraţie, Rodin Traicu, care i-a transmis lui Roibu o simplă rezoluţie: „Fără a face dovada existenţei acestor bani nu sunteţi decât un Dan Diaconescu 2”.
Diculoiu confirmă propunerea
Liderul de sindicat Mihai Diculoiu confirmă situaţia, ba chiar insistă că Roibu a primit acceptul ministrului Chiţoiu de a demara procedura de atragere a acestei finanţări. „Da, informaţia este corectă. Pe 08 noiembrie am fost la ministrul Chiţoiu şi l-am convins să îşi dea acordul pentru atragerea acestui credit în vederea repornirii combinatului. Într-adevăr, domnul Roibu nu a prezentat sursele de atragere a creditului, dar în momentul în care o să avem acceptul scris banii vor fi în cont. Ştiu că domnul Traicu a avut o reacţie mai ciudată, dar nu mă interesează. Bănuiesc că Daniel Chiţoiu încă mai este şeful său direct. Încă odată, Constantin Roibu a prezentat o ofertă de creditare, nu una de preluare a Oltchim. Când va crede de cuviinţă, Roibu va spune cine sunt creditorii”, a precizat Mihai Diculoiu. În momentul de faţă, activitatea în Oltchim a fost reluată în câteva secţii, capacitatea de funcţionare a combinatului chimic vâlcean fiind de 30%. În urmă cu o lună şi jumătate, o primă tentativă de privatizare a Oltchim SA a eşuat, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, neputând face dovada deţinerii sumei de 45 milioane euro, ofertă declarată câştigătoare.








