Politică

Scrisoare deschisă!

Deputat Ion Cupă: Urât vă scrieţi finalul de carieră, domnule Tăriceanu!

Domnule Tăriceanu,

Acum cinci luni eraţi primit la Craiova de 3000 de oameni, cu aplauze şi cu încredere. Ieri, aţi fost primit de 36 de oameni, din care 14 au plecat dezamăgiţi, imediat după discursul dumneavoastră. Ceilalţi 22 rămânând să se certe pentru poziţii de vicepreşedinte(!!!) într-un aşa zis birou politic teritorial pe care au renunţat, în final, să-l mai facă!!! Asta e reconstrucţia organizaţiei la Dolj?!?!
Acum cinci luni spuneaţi celor 3000 de oameni că ALDE este casa liberalismului în România şi că nimic nu e mai important decât apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, lupta împotriva abuzurilor statului paralel.
Ieri le spuneaţi celor 36 de oameni ce frumoşi sunt cei de la statul paralel, că nicăieri în Europa nu se mai pune preţ pe doctrine şi valori ideologice şi în acest sens trebuie înţeles parteneriatul cu Ponta şi ProRomânia.
Urât vă scrieţi finalul de carieră, domnule Tăriceanu!

P.S.: Prin deciziile dumneavoastră şi ale maestrului negru - Daniel Chiţoiu, aţi făcut din ALDE o cutie goală de conţinut, un partid devenit, conform legii, partid neparlamentar, odată cu dispariţia grupurilor parlamentare de la Senat şi Camera Deputaţilor.
Motiv pentru care nici măcar oameni în secţiile de votare şi în birourile electorale nu veţi mai putea pune, decât foarte puţini. Trist...

Deputat Ion Cupă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...