Actualitate

Euro testează constant pragul de 4,74 lei

Evoluţia leului de săptămâna trecută a fost marcată de şedinţa de politică monetară a BCE, motiv pentru investitori să îşi măsuri de protecţie.
Banca Centrală Europeană a decis reducerea dobânzii la depozite cu 0,1 puncte procentuale, la -0,5%, dar şi reluarea achiziţiilor de obligaţiuni suverane sau corporatiste, care vor avea un nivel lunar de 20 miliarde euro, fără a preciza un termen limită pentru noul program de relaxare cantitativă. Scopul acestor măsuri este de stimulare a activităţilor economice şi de creştere a inflaţiei, care stagnează la 1%.
Euro a crescut de la 4,7318 lei, la începutul perioadei, la 4,3763 lei, joia trecută, când cotaţia a urcat pentru scurt timp până la 4,754 lei, imediat după deciziile BCE. La sfârşitul perioadei pieţele s-au calmat, ceea ce a permis scăderea mediei euro la 4,7340 lei, într-o şedinţă în care transferurile s-au realizat între 4,731 şi 4,738 lei, cu închiderea la 4,734 lei.
Evoluţia leului din următoarele zile va influenţată de modul în care va fi rezolvată criza guvernamentală provocată de părăsirea coaliţiei de către ALDE. Trecerea prin Parlament a unei noi formule guvernamentale va asigura liniştea necesară leului, însă o respingere va netezi drumul unei moţiuni de cenzură, implicit organizarea de alegeri anticipate, care vor înmulţi presiunile de depreciere a cursului.
Cursul dolarului american a urcat de la 4,2843 la 4,2946 lei, dar a scăzut la sfârşitul perioadei la 4,2803 lei.
Moneda elveţiană a pierdut teren şi s-a depreciat de la 1,089 până la 1,093 – 1,098 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,3363 la 4,3212 lei şi a încheiat intervalul la 4,3235 lei.
Calmarea pieţelor şi evoluţia dolarului au stabilizat preţul gramului de aur în jurul valorii de 207 lei. Pe pieţele specializate uncia de aur a fluctuat la sfârşitul perioadei între 1.486 şi 1.509 dolari.
De la începutul lunii mai, BNR organizează săptămânal operaţiuni de sterilizare a surplusului de lichiditate din piaţa monetară.
Excesul de lichiditate din piaţa interbancară a fost ridicat şi la sfârşitul perioadei, motiv pentru BNR de a atrage de la băncile comerciale aproape 13,3 miliarde lei, la o dobândă de 2,50%, egală cu cea de politică monetară.
Aceasta a avut ca efect o uşoară creştere a indicilor ROBOR. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,06%, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,14%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut la 3,19%, iar cel la 12 luni la 3,24%.
Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1060 la 1,0943 dolari, imediat după deciziile BCE. A urmat o creştere la 1,1056 – 1,1110 dolari, dar la sfârşitul intervalului euro a alunecat la 1,0994 dolari, investitorii alegând moneda americană, considerată drept „refugiu” în perioadele tensionate, cum este cea prezentă, urmare a atacului cu drone asupra instalaţiilor petroliere saudite.
Bitcoin a fluctuat pe platformele specializate în culoarul 10.000 – 10.450 dolari. La finalul perioadei cotaţiile se mişcau între 10.200 şi 10.400 dolari.
Analiza cuprinde perioada 10 – 16 septembrie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...