Deputat Ion Cupă, Vicepreşedinte naţional ALDE: ”Solicităm demisia imediată din funcţia de secretar general ALDE a domnului Daniel Chiţoiu, ca urmare a nerespectării obligaţiilor politice şi statutare.”
În decembrie 2016, am primit, prin votul românilor, un mandat de a guverna bine alături de cei din PSD.
În 26 mai 2019, la alegerile europene, am primit un cartonaş galben de la români, semn că direcţia guvernării noastre alături de PSD nu mai era cea bună.
Imediat după 26 mai, aveam două posibilităţi politice strategice:
a) Să ieşim de la guvernare, pentru că percepţia publică era aceea că nu mai onoram mandatul dat de cetăţeni, iar din Opoziţie să încercăm redresarea partidului. Propunând, ca prim pas, un proiect liberal de societate prin vocea candidatului nostru la prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu, cotat în toate sondajele ca principalul contracandidat al lui Klaus Iohannis.
b) Să rămânem la guvernare şi să resetăm priorităţile şi structura guvernului, inclusiv contribuţia de soluţii şi resurse umane a ALDE la această guvernare.
Dincolo de aceste măsuri inteligente, oportune, utile dezvoltării partidului şi care ar fi fost înţelese de toţi membrii săi, noi am fost puşi în faţa a cinci decizii bruşte, luate fără o analiză serioasă, fără o consultare aşezată:
- Denunţarea Protocolului cu PSD
- Renunţarea la guvernare şi aruncarea ţării într-o instabilitate cu efecte în plan economic şi social tot mai vizibile (receptată ca atare de majoritatea celor care ne-auacordat votul, de români, în general)
- Renunţarea la o candidatură dorită şi aşteptată de tot partidul, cu sfidarea dorinţei legitime a sutelor de mii de membri şi simpatizanţi.
- Intrarea abruptă într-o alianţă electorală cu un partid de centru-stânga, percepută de membrii noştri ca un risc major pentru pierderea identităţii noastre liberale.
- Susţinerea unui candidat independent, apărut dintr-o dată, şi pe care membrii şi simpatizanţii noştri nu-l resimt la acest moment ca fiind candidatul lor.
În urma acestor decizii care au produs o imensă dezamăgire în interiorul partidului, ALDE a ajuns un partid blamat de toată lumea, iar liderul său, din alternativa la proiectul prezidenţial eşuat al lui Klaus Iohannis, un personaj negativ, etichetat ca atare din toate părţile.
Ţinând cont de toate aceste aspecte care au generat situaţia delicată în care seaflă astăzi partidul nostru, facem următoarele consideraţii:
- Eşecul partidului la nivel naţional în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai ar fi trebuit asumat imediat de către secretarul general Daniel Chiţoiu. Dublul standard în evaluarea performanţei partidului la nivel national vs nivel local nu trebuia să existe. Demisia cerută tuturor liderilor locali ale căror organizaţii au înregistrat un rezultat sub 5% ar fi trebuit însoţită de demisia de onoare a secretarului general Daniel Chiţoiu, care a condus executiv partidul în această campanie, soldată cu un scor de 4% la nivel naţional, sub pragul electoral.
- Coordonarea campaniei pentru europarlamentare şi gestiunea resurselor umane şi materiale ale partidului au fost unele deficitare cu efect direct în scăderea audienţei şi credibilităţii partidului. Preocuparea secretarului general a fost mai degrabă una în zona influenţelor personale în actul guvernării şi nu în cea a performanţei electorale a partidului.
- Secretarul general nu a avut un mandat de negociere a Alianţei cu Pro-România din partea partidului. Modul în care a iniţiat aceste negocieri, precum si amenajarea tuturor deciziilor legate de denunţarea Protocolului cu PSD şi retragerea de la guvernare, renunţarea la candidatura prezidenţială a domnului Tăriceanu şi susţinerea unui candidat independent, a fost unul total netransparent. Punerea în faţa unui fapt împlinit a liderilor judeţeni nu ţine loc de dezbaterea democratică a marilor decizii care privesc soarta partidului. Asemenea decizii ar fi trebuit discutate în toate organizaţiile judeţene, iar un asemenea proces era în responsabilitatea secretarului general.
- Obligaţiile principale ale unui secretar general, cea de asigurare a coeziunii şi stabilităţii politice interne a partidului şi cea de consolidare a prestigiului şi bunei imagini publice a acestuia nu au fost onorate aşa cum se cuvine de actualul secretar general ALDE.
Considerăm că datoria sa era de a păstra coeziunea partidului prin discuţii serioase, detaliate cu toţi liderii nemulţumiţi de deciziile abrupte din ultima perioadă.
De asemenea, considerăm că secretarul general trebuia să-şi apere partidul, pe liderul acestuia, inclusiv de atacurile nepermise ale liderilor noului partener politic Pro România, care au încercat prin toate declaraţiile publice să delegitimeze politic ALDE si pe liderul săi şi să-l trateze cape partenerul minor din Alianţă.
În locul unei asemenea conduite normale, statutare, dl. Daniel Chiţoiu a ales să murdărească imaginea unor lideri ai partidului, colegi parlamentari lansând minciuni la adresa acţiunilor acestora. Inclusiv montarea unor atacuri pe reţelele de socializare, prin folosirea unor membri din organizaţia de tineret a partidului.
Cumulând toate aceste aspecte, preocupaţi fiind de bunul mers al partidului în care am investit energie, resurse şi multă încredere,
În baza mandatului Biroului Politic Teritorial al ALDE Dolj,
Solicităm demisia imediată din funcţia de secretar general ALDE a domnului Daniel Chiţoiu şi întrunirea forurilor statutare ale partidului în care să fie desemnat un nou secretar general agreat de toţi liderii judeţeni ai partidului.