Astăzi, percheziţia efectuată la domiciliul lui Dincă Gheorghe a fost întreruptă, urmând să fie reluată în dimineaţa zilei de 09.08.2019, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia.
În cursul acestei zile a fost finalizată percheziţia informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile şi stick-uri de memorie, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului din oficiu, urmând ca datele obţinute să fie prelucrate analitic de către specialişti din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităţilor de specialitate din cadrul DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO-IGPR.
De asemenea, procurorii DIICOT - Structura Centrală au procedat la audierea mai multor persoane şi au efectuat activităţi de urmărire penală care vor continua cu celeritate şi în perioada următoare.