Confruntat anul acesta cu o gravă problemă legată de salubritate, de pretenţiile operatorilor, de lipsa de gropi de gunoi autorizate aflate în apropiere, primarul din Bujoreni a identificat câteva soluţii şi are tăria de a se lupta cu un sistem infernal de birocratic şi ticălos.
Serviciul de gospodărire locală pe care l-a înfiinţat se ocupă cu amenajarea trotuarelor, a rigolelor, curăţenie, monitorizarea şi cântărirea deşeurilor. “Suntem pe toate fronturile, în ceea ce priveşte salubritatea, sistematizarea localităţii. Reabilităm trotuarele de la intrarea spre Râmnicu Vâlcea, în zona Olteni, la poligon. Igienizăm toate zonele, curăţăm vegetaţia. Amenajăm a două rută de legătură cu oraşul pentru a evita intersecţia de la Muzeul Satului, unde când e trafic, virajul la stânga este foarte periculos dacă nu imposibil”, a declarat primarul Gheorghe Gîngu.
Cea mai importantă activitate este aceea de a cântări gunoiul ridicat de la oameni. În acest sens, pentru ca efectele scumpirii tonelor de deşeuri verifică cantitatea de gunoi care se ridică din localitate, astfel încât oamenii să nu plătească mai mult decât trebuie.
Primăria Bujoreni încearcă să obţină autorizaţia pentru ridicarea deşeurilor reciclabile de la populaţie, deţinând deja o autoutilitară în acest sens.
“Avem o societate de gospodărie locală pe care în Consiliu Local, urmează să o autorizăm să aibă ca domeniu de autoritate şi salubritatea comunei. Am făcut deja contracte pentru deşeuri reciclabile. O să fixăm cu locuitorii zilele în care vom veni să colectăm gunoiul menajer, sticlă, peturi, hârtie, metale”, a declarat primarul Gheorghe Gîngu.
Tariful pentru colectarea gunoiul va fi de 15 lei pentru o gospodărie pe lună. Banii care vor fi încasaţi pe deşeurile reciclabile se vor întoarce în gestiunea societăţii şi vor acoperi costurile – combustibil, salarii, saci menajeri.
Dotări la Primăria Bujoreni
Unul din proiectele importante ale Primăriei Bujoreni include dotarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei. Proiectul va beneficia de finanţare cu fonduri europene în valoare de 50.000 de euro.
Primăria Bujoreni va fi dotată cu un tractor, o remorcă, o lamă de zăpadă, o vidanjă, pompe de apă, furtune şi tot ce implică intervenţia în situaţiile de urgenţă.
În cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de la Bujoreni activează acum 31 de voluntari.








