Prezenta la Vâlcea a actorului Emil Boroghină, cu ocazia Festivalului de teatru Bogdan Amaru şi sărbătorirea scriitorului Doru Motoc, este fremătătoare. Activitatea actorului si directorului de teatru,Emil Boroghină, are fastul marilor construcţii, dintr-o civilizatie: dialogul cu cetatea si zeii în acelaşi timp. Dialogul cu cetatea, prin imensitatea de sensuri din spectacolele oferite,cu zeii, din prefacerea textelor clasice, în elemente de avangardă,sub viziunea, restructuralizantă, a lui Silviu Purcărete, transformată, apoi, în ontologie si morală. Partenerul actorului Boroghina este regizorul Silviu Purcărete. Silviu Purcărete a transpus in viziuni regizorale ceea ce înseamnă spirit românesc, primordialitatea fiinţei, simplităţii, ajunsă la rang de avangardă, transformată, apoi, în ontologie si morală, invocând reîntoarcerea în armonia originarului. Vocea actorului Silviu Boroghină transpune primordialitatea fiinţei, simplitătii, transformată, apoi, în ontologie si morală, invocând reîntoarcerea în armonia originarului. Viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete se desfăsoară sub mantia filosofiei ştiinţei regizorale.
Constantin Noica povesteşte în “Sentimentul românesc al fiinţei” despre Constantin Brâncuşi: “În oraşul în care şi-a înălţat «Coloana fără sfârşit» se pot vedea, aşezaţi în grădina casei unde locuia el atunci, bolovani de piatră, splendid şlefuiţi nu de artist, ci de ape. Brâncuşi găsise în apa Jiului o expresie directă pentru un fel de devenire întru fiinţă a pietrei”. A transportat pietrele lucrate de apa Jiului,de natură adică,element primordial ,în grădina casei sale din Tărgu Jiu.Le considera opere de artă si mai mult.Devenirea intru fiintă se intâmpla in opera regizorală a lui Silviu Purcărete.Si in opera actorului Silviu Purcărete.Elogiul naturii si ritmurilor pentru nunţile necesare. Elogiu pentru Emil Boroghină. Elogiu si vocii, si interpretărilor din teatru, din poezie, din manegeriat, ale lui Emil Boroghină.
Viziunea retorică a lui Silviu Purcărete nu este şlefuită numai de retorică, este vitalizată de stilul lui pluvial, de dincolo sau de dincoace de text.
Actorii in viziunea lui Silviu Purcărete nu au corporalitate, devin fluid, ca formă în sine. Înainte de a fi vesele sau triste, didascalia si personajele sunt libere. Nu au o temă sau o supratemă. Aşteaptă o temă sau o supratemă: iubirea, dragostea, prietenia, tradiţia, melancolia, blestemul, tradarea, destinul, infruntarea, măretia...
Nu propun o feerie, un basm, cum ar spune Constantin Noica, ci le descoperă: în ceea ce se numeste aletheia.
Regizorul, interpretand capodopere, nu va numi viaţa sau moartea. Le va vrăji, la va impropria, le va umaniza..Regia Decameronului, de la Rm. Valcea, din 1984, a insemnat o revolutie baroca in istoria teatrului romanesc.Danaidele,la fel..Opera barocă, spectacolul de operă, o bijuterie... Shakespeare, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, poezia populara, poezia in sine, teatrul, sunt interpretările lui Emil Boroghină pentru calea regală a ethosului national...
