În şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Craiova de joi, 25 iulie 2019, se va propune retragerea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova caricaturistului Ştefan Popa Popa's, ca urmare a afirmaţiilor acestuia făcute recent în mass-media, afirmaţii care au adus atingere imaginii Municipiului Craiova şi cetăţenilor săi. Un proiect în acest sens a fost depus de grupul de consilieri ai Partidului Social Democrat.
“Craiova a fost şi este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante oraşe ale României, iar faptul că locuitorii acestui mare municipiu aleg să lucreze în alte regiuni demonstrează o bună pregătire în domeniile în care aceştia profesează. Astfel de declaraţii denigratoare, susţinute cu atâta vehemenţă în spaţiul public de domnul Ştefan Popa Popa\'s, nu pot fi demne de o persoană cu înalte pretenţii culturale şi care este reprezentantul unui oraş cosmopolit cum este Timişoara, gestul dânsului fiind cu atât mai regretabil din postura sa de Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova. Odată ce a acceptat acest titlu în 2005, dl. Ştefan Popa Popa\'s a devenit la rândul dânsului un ambasador al oltenilor, al craiovenilor care i-au conferit această distincţie. În calitate de Primar al Municipiului Craiova, susţin iniţiativa consilierilor PSD şi a craiovenilor care au dezavuat gestul lui dezonorant în mediul online şi au cerut insistent retragerea titlului de Cetăţean de Onoare conferit domnului Ştefan Popa Popa\'s în anul 2005.
Pe această cale, ţin să îi reamintesc domnului Ştefan Popa Popa's că oraşul Craiova a reprezentat, de-a lungul anilor, un punct de referinţă în făurirea României şi a dat numeroase personalităţi recunoscute atât în plan naţional cât şi internaţional”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.
Caricaturistului Ştefan Popa Popa's i-a fost conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova în anul 2005.