24 de militari americani de la baza antiaeriană de la Deveselu, Olt s-au oferit voluntari să dea o mână de ajutor autorităţilor locale din Caracal să renoveze o sală de sport.
"În lumina misiunii noastre de a dezvolta voluntariatul în municipul Caracal ca o soluţie la problemele cu care se confruntă această zonă, primăria şi-a propus valorificarea potentialului reprezentat de mediul privat în calitate de actori responsabili in comunitatea in care isi desfasoara activitatea, dar şi a altor organisme de stat care doresc să promoveze o astfel de formă de implicare şi responsabilitate. Voluntariatul este unul dintre mijloacele valoroase şi cu multe valenţe, pentru toate părtile implicate, prin care oameii de afaceri şi nu numai se pot implica in comunitate", spun autorităţile din Caracal.
Primăria Caracal nu este la prima acţiune de acest gen. De-a lungul ulimilor 3 ani au exitat o serie de acţiuni de voluntariat în colaborare cu companii interesate sa investeasca in comunitatea noastră, prin acordarea de timp, de resursă umană, echipamente, prduse şi servicii.
"Astăzi avem în faţă o acţiune de acest fel, în care s-a pus mult suflet si energie. Vorbim despre vopsirea cu produs lavabil a sălii de sport din cadrul Liceului Teroretic Ioniţă Asan. Grupului de voluntari elevi li s-a alaturat omul de afaceri, Daniel Predoiu care apus la dispoziţie atăt forţă de lucru cât şi materie primă şi echipamente, dar şi 24 soldaţi americani din Baza Deveselu, conduşi de comandantul Jorge Tapia.
Primăria Caracal oferă dechidere companiilor, ONG-urilor şi tuturor instituţiilor interesate de o colaborare in sfera responsabilitatii sociale prin voluntariat pentru a dezvolta, impreuna, actiuni sau programe inovative si eficiente de voluntariat, care sa satisfaca atat nevoile comunitatii, cat si interesele mediului de afaceri local", a adăugat primarul din Caracal, Liviu Radu.