Forţele Navale Române contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră faţă de partenerii din Alianţa Nord-Atlantică, referitoare la asigurarea securităţii statelor membre NATO pe flancul estic, prin integrarea fregatei „Regele Ferdinand” în gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), care operează în Marea Neagră, în perioada 3-22 iulie 2019.
După ce a plecat, miercuri, 3 iulie, din portul Constanţa, fregata „Regele Ferdinand” a primit, în largul Mării Negre, vizita comandantului grupării navale SNMG-2, doamna commodore Josée Kurtz (Canada), care a transmis echipajului navei româneşti un mesaj de bun venit în gruparea navală NATO şi a prezentat principalele misiuni pe care echipajul fregatei româneşti le va executa, împreună cu celelalte echipaje ale navelor care fac parte din SNMG-2, respectiv HMCS „Toronto” (Canada), HMS „Duncan” (Marea Britanie) şi TCG „Turgutreis” (Turcia).
Joi, 4 iulie, gruparea navală SNMG2 a intrat în portul Odessa (Ucraina), pentru o escală de câteva zile, după care va participa la secvenţele Exerciţiului multinaţional „Sea Breeze 19” planificate în bazinul vestic al Mării Negre. La exerciţiul organizat de forţele navale ucrainene şi americane, Forţele Navale Române participă, în premieră cu trei nave (fregata „Regele Ferdinand”, corveta „Eustaţiu Sebastian” şi nava purtătoare de rachete „Lăstunul”).
Prezenţa grupărilor navale NATO în Marea Neagră, la exerciţiile organizate de statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice sau de statele partenere, contribuie la întărirea relaţiilor dintre aliaţi, precum şi la descurajarea ameninţărilor la adresa securităţii pe flancul estic al NATO.








