Marţi, 25 iunie, la ora 18:00, Muzeul de artă Casa Simian din Râmnicu Vâlcea găzduieşte lansarea cărţii “Rotary, istorii personale”, de Valentin Cismaru.
“Rotary, istorii personale», este istorisirea subiectivă a mai multor momente importante din reconstrucţia cluburilor Rotary în România, după 1989. Valentin Cismaru a iniţiat toate cele trei cluburi Rotary din Râmnicu Vâlcea şi alte câteva zeci în România şi Republica Moldova, în principal în perioada 2001-2002, când a fost guvertnator al Districtului 2241. Autorul este o figură foarte importantă a dezvoltării mişcării rotariene în Europa centrală şi de est.
Valentin Cismaru este şi unul dintre pionierii dezvoltării instituţionale a judeţului Vâlcea, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie încă de la înfiinţarea ei, chiar vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României în perioada 2007-2013.








