Administraţie

Prioteasa, la masă cu sindicaliştii pe tema regionalizării

Preşedintele CJ Dolj vrea să dubleze gradul de absorbţie al fondurilor europene

Conferinţa regională a sindicaliştilor de la CSN „Meridian”, susţinută la începutul acestei luni la Craiova l-a avut ca invitat pe preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, tema abordată în cadrul discuţiilor fiind regionalizarea. Totodată, preşedinte al Comitetului de Dezvoltare Regională până în 2013, Prioteasa, a insistat pe mărirea gradului de absorbţie a fondurilor europene în regiune. „Principalul obiectiv pentru dezvoltarea economică a regiunii rămâne atragerea fondurilor nerambursabile, în perspectiva exerciţiului bugetar european 2014-2020”, a specificat preşedintele CJ Dolj.

400 de milioane de euro absorbite în Dolj

"Deşi Oltenia este a doua regiune din ţară din punct de vedere al gradului de sărăcie, eu cred că bogăţia noastră stă în oameni.", Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj

Conform datelor prezentate de Ion Prioteasa, absorbţia banilor europeni la nivelul CJ Dolj a fost, în ultimii trei ani, de peste 400 milioane euro. „Abordaţi o temă generoasă, pe care, până în anul 2014, o vom auzi peste tot, respectiv cea a regionalizării. În ciuda unor aprecieri faţă de oamenii din această regiune, eu vreau să vă spun că suntem regiunea cea mai compactă, cu preşedinţi de consilii judeţene, cu primari de mari municipii, de oraşe şi de comune care fac parte din acest CDR şi care conlucrează pentru a atrage fonduri europene care să ajungă în fiecare dintre cele cinci judeţe ale regiunii noastre. Deşi Oltenia este a doua regiune din ţară din punct de vedere al gradului de sărăcie, eu cred că bogăţia noastră stă în oameni. Sunt sigur că în anii următori, dacă vom reuşi să facem câţiva paşi în ceea ce înseamnă câteva teme mari şi generoase cu care se confruntă regiunea noastră şi mă refer aici la probleme de infrastructură, de locuri de muncă, de sănătate, de educaţie, vom putea ieşi din această problemă a sărăciei care ne trimite pe locul doi între regiunile slab dezvoltate ale ţării”, a precizat Ion Prioteasa. Întâlnirea dintre Ion Prioteasa şi sindicalişti a fost ocazionată de Conferinţa Regională Anuală de Evaluare Intermediară, organizată de Confederaţia Sindicală Naţională „Meridian” prin Centrul Regional 4 Sud-Vest Oltenia. La întrunirea, organizată în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj, au mai participat secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Mihai Fifor, parlamentari de Dolj, precum şi primari şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din regiunea Oltenia.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...