Administraţie

S-a aprobat studiul de fezabilitate pentru bazinul de înot

Astăzi, la CJ Mehedinţi s-au aprobat indicatorii tehnico-economici şi totodată, suma care se va aloca din bugetul Consiliului Judeţean Mehedinţi la suma asigurată de Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea Bazinului de Înot din Drobeta Turnu Severin.

Este vorba despre studiul de fezabilitate întocmit de Compania Naţională de Investiţii, valoarea totală a lucrărilor ce urmează să se efectueze la acest obiectiv fiind de peste 46 milioane lei, în timp ce contribuţia Consiliului Judeţean Mehedinţi este de 600 000 lei.

“Este o investiţie pe care toţi mehedinţenii o aşteaptă, iar noi, ca autorităţi, nu putem decât să ne bucurăm că ea se va face cu fonduri provenite în mare parte, din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. La sfârşitul acestei săptămâni, obiectivul va fi pe masa membrilor Comisiei Tehnico-Economică a CNI, acesta fiind motivul pentru care a fost necesară aprobarea proiectelor în şedinţă de îndată.”, a declararat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.

Conform proiectului, Bazinul de înot va avea, pe de o parte, spaţiu modern destinat înotului, cabinet medical, grupuri sanitare, vestiare, cabine de schimb, iar pe de altă parte, va avea spaţii pentru saună, masaj, jacuzzi, salină, duşuri, sală de fitness, birouri administrative şi spaţii pentru depozitare.

Totodată, se vor face lucrări necesare creşterii performanţei energetice a anvelopei clădirii. În urma investiţiei care se va face, Bazinul de înot din Drobeta Turnu Severin va fi unul care va corespunde organizării evenimentelor olimpice, acesta urmând să fie dotat cu toate echipamentele performante de monitorizare şi măsurare a competiţiilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...