Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au efectuat 6 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi efectuat activităţi comerciale ilicite cu produse contrafăcute sau provenite din contrabandă. Poliţiştii au indisponibilizat peste 15.500 de produse cosmetice, valoarea acestora fiind estimată la suma de 390.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii din Dolj specializaţi în investigarea infracţiunilor economice au efectuat 6 percheziţii domiciliare în Craiova şi Caracal, la locuinţele mai multor persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani, bănuite de infracţiuni din domeniul drepturilor de proprietate industrială.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit 15.566 de produse cosmetice purtând însemnele şi inscripţiile unor mărci înregistrate, pentru care nu s-au putut prezenta documente de originalitate sau autenticitate, valoarea acestora fiind de aproximativ 390.000 de lei, precum şi 16 litri de băuturi alcoolice, fără timbru de marcaj fiscal, în valoare de 3.500 de lei.
Bunurile, care ar fi urmat să fie comercializate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii au indisponibilizat 37.950 de lei şi 5.550 de euro.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
La activităţile desfăşurate au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale.