Ieri, 5 iunie, poliţiştii rutieri şi de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost alături de micii biciclişti, care au participat la concursul judeţean ”Educaţie rutieră - Educaţie pentru viaţă”, organizat la Şcoala Gimnazială numărul 10, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Poliţiştii rutieri şi de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost alături de elevii mai multor şcoli de pe raza judeţului, în cadrul Proiectului Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, care au participat la etapa judeţeană a concursului ”Educaţie rutieră-Educaţie pentru viaţă”, organizat împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.
Evenimentul s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială nr. 10, din Râmnicu Vâlcea, iar echipele participante au fost compuse din elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, atât fete cât şi băieţi.
Concursul a vizat respectarea regulilor privind circulaţie rutieră şi a constat în desfăşurarea a trei probe (teorie şi practică), pe care micii biciclişti le-au parcurs cu interes şi entuziasm, în scopul formării unui comportament rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie.
La activitate au participat 24 de copii, însoţiţi de profesori coordonatori, iar finalul concursului s-a materializat pentru cei mici prin acordarea de premii pe măsură, acestea constând în diplome, medalii şi cupe, fiind totodată oferite broşuri şi material pe linia prevenirii victimizării minorilor.
Participanţii la concurs au fost nu doar entuziasmaţi ci şi preocupaţi să respecte cu mai mult interes regulile de circulaţie privind utilizarea bicicletei în trafic dar şi alte reguli în ceea ce-i priveşte.
Poliţiştii vâlceni vor fi mereu alături de cei mici, pentru prevenirea victimizării acestora!








