Nicu Jivan este inginer, doctor inginer... Din seria aceea rară a lui Nicolae Noica, cel care construieste sacrificial, din panoplia timpurilor, în istorii din termeni lungi, istorii, în termeni recenţi. Artifexul construcţiilor, arhitectura spaţiilor. Arhitectura, construcţiile arhitectonice, apariţia construcţiilor arhitecturale magnificate a dus la transformarea unei arhitecturi sculpturale, "într-o arhitectură de structuri şi suprafeţe permeabile privirii" (Constantin Prut).
Si: "Numeroase sunt consecinţele pe care această transformare le-a avut asupra modului de lecturare a operei arhitectonice" (Constantin Prut).
Aici, hermeneutica istoricului mentalităţilor, va putea observa rolul lecturii de-a deveni metamorfoza minţii şi sufletului. Şi, părerea lui Constantin Noica despre construţiile, care nu trebuie să depăsească înălţimea copacilor, o lege a simetriei tăcute, generatoare de echilibru liniştitor, unde celebra afirmaţie despre marea linistită şi adâncurile tulburate, devine suprafeţele liniştite şi adăncurile sublimate, pentru permeabilitatea vieţii, prin, sau, cel puţin, permeabilitatea privirii vieţii. Să mai adăugăm trecutul cu meandrele destinului, (păstrăâd proporţiile) al familiei Noica şi familiei Jivan. De suferinţe şi exil. Am amintit aceste contexte, pentru a impune o grilă de viaţă: reflexivitatea lecturii, în faţa istoriei contorsionate. Salvarea inginerului doctor, absolvent de electrotehnică, Nicolae Jivan de aici vine: din povestea apotropaică. Povestea în sine, care învăluie lucrurile şi evenimentele, pentru a deveni un argument spre liniştirea zvârcolirii istoriei. Un argument, pentru o victorie. Vorbind despre ingineria în sine, Nicolae Jivan, inginer chimist, doctor, începe prin a vorbi despre ceea ce înseamnă istoria Politehnicii. Se entuziasmează, indiferent ce ar fi, (cum făcea Nicolae Manolescu în toiul bătăliilor literare, politice, singur fiind,când auzea despre cărţi) şi povesteşte despre Politehnică şi politehnişti. Despre Gheorghe Lazăr şi cursurile lui de inginerie (cităm pentru frumuseţea scriiturii: "Şcoala Academicească pentru Ştiinţele Filozofeşti şi Matematiceşti” de la Mănăstirea Sfăntul Sava din Bucureşti". Sau: Prin decretul nr. 2521 din 10 iunie 1920 s-a aprobat înfiinţarea şi organizarea primei Şcoli politehnice din Bucureşti, prin transformarea actualei Şcoli Naţionale de Poduri şi Şosele (articolul 2)...
Si: "În anul 1938 a luat naştere Facultatea de Chimie Industrială de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti ".
Povestea Politehnicii, spusă aşa, în această manieră, rostuieşte altfel viaţa, contribuie la vertebralitatea unei existenţe şi a unei culturi. Evenimentele studenţiei şi tinereţii lui Nicolae Jivan au loc în paralel cu dezvoltarea în domeniul umanist a structuralismului, hermeneuticii, poeticii matematice, statisticii matematice. O complinire, de fapt, între ştiinţa în sine şi despre sine. Între ştiinţa şi ştiinţa literaturii, cu celebra sintagmă a lui Mihail Dragomirescu. Este structura de adâncime a mentalităţilor deceniului 60-70, parapanta, în calitate de simbol, pentru zborul liber, şi numai parasolarii pentru deceniile care vor urma, ale ideologiei cumplite, având consecinţe grave, prin ceea ce se numeşte prolonjee, după 1989... Cunoştintele de istorie ale lui Nicolae Jivan sunt multiple. Va şti întotdeauna bibliografia Romei antice, îi va cita cu rafinament pe Edward Gibbon, Theodor Mommsen, Neagu Juvara. În istoria Bizantului este expert, având bucuria oenologului, care degustă plăceri rare, preferatul lui fiind Alexander Alexandrovici Vasiliev. Spectacolele de teatru, regizorii, filmologia, sunt domenii pentru povestea nenaratologică a lui Nicolae Jivan. La ultimul simpozion despre George Stanca, de la Muzeul Literaturii Române, a însoţit cu rafinamentul melancoliei opera poetului... Când povesteşte, fermecat de un personaj sau altul, exclamă fericit: Ce personaj, ce personaj...
