Având în vedere tragicul eveniment din Recaş, judeţul Timiş, unde agentul şef principal de poliţie Cristian AMARIEI şi-a pierdut viaţa, la nivelul I.P.J. Vâlcea, astăzi, la ora 12.00, a fost ţinut un moment de reculegere pentru poliţistul căzut la datorie.
Astfel de momente de reculegere au fost ţinute la toate unităţile de poliţie din România.
Tragedia petrecută la sfârşitul săptămânii trecute a marcat întregul efectiv al Ministerului Afacerilor Interne.
Şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea este alături de colegii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi familia poliţistului Cristian Amariei, căzut la datorie duminică, 02.06.2019, în timpul executării atribuţiilor de serviciu specifice.
În acest context, şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea a păstrat un moment de reculegere la ora 12.00, prin staţionarea autospecialelor aflate în misiune cu semnalele luminoase pornite, timp de 1 minut.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!













