Inedit

Arbuşti exotici, în patria pepenilor din Dăbuleni

Dăbuleniul va deveni în curând din patria pepenilor... patria arbuştilor exotii unde oltenii vor mânca banane şi kiwi. În Staţiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni se testează acum culturi de kiwi, curmal chinezesc, kiwi, banana nordului, dar şi măslini.

Aici există fasoliţa, o leguminoasă care vine să înlocuiască soia pe nisipuri. Pe solurile nisipoase sunt şi arahide, foarte rezistente la secetă. Sunt trei soiuri de arahide create la Dăbuleni şi trei soiuri de pepeni verzi, mazăre soiuri româneşti, ardei, tomate, praz. „ Prin colaborări internaţionale am atras specii noi, care nu au mai fost cultivate în zona noastră, precum cartoful dulce. Am început să îl testăm în 2012 şi în prezent avem fermieri din Mehedinţi care au preluat, pentru un hectar, în cadrul unui proiect, avem şi în judeţul Dolj, în Daneţi, care a pus 50 de ari de cartof dulce şi suprafeţe mici găsim în aproape toată ţara. Pe lângă cartoful dulce, de anul acesta, pentru că am primit şi un sprijin din partea Ministerului Agriculturii, am înfiinţat o colecţie cu arbuşti fructiferi cu 20 de specii care se găsesc în lista culturilor din România şi nişte specii noi de arbuşti cum ar fi măslinul, kiwi, banana nordului, curmalul chinezesc. Le testăm. Dacă una dintre ele se pretează pentru această zonă este un mare câştig”, a declarat Aurelia Diaconu, directoarea staţiunii de cercetare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...