Astăzi şi mâine, 14-15 mai 2019, ISU Gorj desfăşoară un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă generate de inundaţii în bazinul inferior al râului Jiu, zona comunei Bîlteni.
Exerciţiul a debutat astăzi prin organizarea unei conferinţe de presă unde locotenentul-colonel Augustin Malacu – Inspector Şef al ISU Gorj şi Ion Călinoiu – Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj au prezentat detaliile exerciţiului.
Scenariul exerciţiului imită îndeaprope o situaţie reală. Va fi declarată starea de alertă la nivelul Unităţii Administrativ-Teritoriele Bîlteni, vor fi acţionate în zonă sirenele de alarmare prin introducerea semnalului „alarmă la dezastre”, se va simula evacuarea populaţiei din zona afectată şi posibil afectată de inundaţii şi se va interveni cu mijloacele din dotare pentru limitarea efectelor presupuselor inundaţii.
Există şi presupuse victime surprinse de apă sau blocate pentru salvarea cărora vor interveni echipaje specializate ale ISU Gorj.
Pe lângă tehnica de intervenţie specifică utilizată în astfel de situaţii de urgenţă, vor fi angrenate în acest exerciţiu cele mai noi dotări primite de ISU Gorj prin sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă:
• Tabăra mobilă care asigură cazare şi mâncare pentru 200 de persoane şi poate fi folosită atât pentru salvatori, cât şi pentru sinistraţi, în caz de nevoie.
• Containerul de suport logistic al intervenţiei tip IV-iluminat, destinat alimentării cu energie electrică în orice situaţie de urgenţă care determină întreruperea alimentării cu energie electrică de la reţeaua naţională.
"Asigurăm cetăţenii şi mass-media despre importanţa acestor exerciţii atât pentru noi, cei care avem atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă pentru că ne oferă prilejul de a ne perfecţiona şi de a ne autoevalua, cât şi pentru cetăţeni care se familiarizează cu dinamica unor astfel de situaţii de urgenţă şi, sperăm noi, că vor fi pregătiţi să adopte un comportament corect într-o situaţie reală", spun reprezentanţii ISU Gorj.