Politică

Încă o iniţiativă propusă de Eugen Neaţă la solicitarea primarilor, votată în plenul Camerei Deputaţilor!

Miercuri, 24 aprilie 2019, a fost votat în plenul Camerei Deputaţilor (cameră decizională), Codul Penal. Acesta a fost adoptat cu 180 de voturi.

Tot miercuri, a fost adoptată şi iniţiativa pe care am depus-o împreună cu ministrul de interne, doamna Carmen Dan. Această completare a legislaţiei vine ca urmare a discuţiilor avute în campania electorală cu diferite persoane, dar şi în urma solicitărilor venite din partea primarilor, care mi-au cerut să intervin legislativ cu privire la persoanele care nu îşi achită amenzile şi care nu respectă hotărârile judecătoreşti prin care le-a fost aplicată sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Totodată, aceste persoane sancţionate contravenţional, cunoscând că legea nu-i poate atinge, continuă să săvârşească contravenţii creând un sentiment de insecuritate comunităţii şi producând probleme importante unităţilor teritorial administrative la întocmirea proiectului de buget.

Până astăzi, nu exista cadru legal ca aceştia să fie obligaţi să respecte hotărârea judecătorească privind prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau să îşi achite amenda.

Astfel, în data de 8 mai 2018, am depus împreună cu ministrul de interne, o iniţiativă legislativă semnată si de alţi colegi deputaţi.

Iniţiativa corectează această problemă majoră ridicată de administraţiile publice locale. Completează art. 287 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal cu un nou alineat, alin.(1 indice 1) cu următorul cuprins:

“Nerespectarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii săvârşită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, sustragerea de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani”.

Aşa cum am precizat de foarte multe ori, natura hotărârii instanţei justifică identificarea unor soluţii concrete de asigurare a punerii sale în executare. Un astfel de mecanism oferit de legislaţia în vigoare este reprezentat de art. 287 din Codul penal, care sancţionează fapta de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

De aceea, pentru restabilirea ordinii, am propus completarea acestui articol astfel încât aceasta să cuprindă o măsură de constrângere şi reeducare, care să conducă la achitarea sancţiunilor iniţiale, la îndreptarea contravenienţilor şi la prevenirea săvârşirii contravenţiilor.

Încălcarea unei hotărâri judecătoreşti, de a achita amenda sau de a efectua prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, nu are în acest moment nicio repercursiune asupra celui sancţionat. Acest lucru face ca, numai persoanele cu bunăvoinţă să achite sancţiunile contravenţionale ori să presteze o activitate în folosul comunităţii.

Actele organelor judecătoreşti fiind acte de aplicare a legilor la cazuri concrete, au în principiu caracter individual şi trebuie emise numai în condiţiile legii.

Sigur că mulţi se întreabă care este sancţiunea dacă nu vor să presteze o activitate în folosul comunităţii. Vor primi o altă amendă, care dacă nu o vor achita, va fi înlocuită la rândul ei tot cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

De aceea, cred că legea ar trebui să instituie sancţiuni mai aspre, pentru cei care ignoră cu desăvârşire prevederile legale, liniştiţi fiind pentru că nu au venituri şi bunuri care să fie executate silit pentru recuperarea sumelor datorate.

Supremaţia legii este valoare care stă la baza democraţiei şi în absenţa justiţiei care să asigure respectarea legii nu am putea fi stat modern. Supremaţia legii, însemnând superioritatea juridica a legii în sistemul de drept, fundamentează conformitatea tuturor actelor juridice cu legea.

Voi manifesta în continuare aceeaşi preocupare pentru protejarea cetăţenilor, pentru cunoaşterea problemelor acestora şi corectarea lor. Mulţumesc doamnei ministru Carmen Dan şi colegilor mei pentru sprijinul acordat proiectului legislativ propus şi pentru votul acordat astăzi!

deputatul Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...