Actualitate

Autospecială pirotehnică, achiziţionată de ISU Olt

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” al judeţului Olt a operaţionalizat, începând din această lună, o autospecială pirotehnică, achiziţionată din fondurile Consiliul Judeţean Olt, având o valoare de 135.000 de lei.

Autospeciala este încadrată cu trei pompieri, un comandant de echipaj, un conducător auto şi un servant, va interveni pentru asanarea teritoriului de muniţia neexplodată şi transportul acesteia în condiţii de siguranţă pentru populaţie şi participanţii la trafic.

Autospeciala are o gardă înaltă la sol şi un sistem de deplasare de 4x4, menite să ajute pentru o intervenţie promptă în orice condiţii de teren, beneficiază de dotări de ultimă generaţie privind siguranţa, datorită materialului din care este confecţionat compartimentul destinat depozitării muniţiei pe timpul transportului, privind sistemul de radiocomunicaţii, precum şi dispozitivele acustice şi luminoase prin care atenţionează populaţia .Este omologată de Registrul Auto Român ca vehicul cu echipare specifică I.G.S.U.

În ultimii ani, în vederea optimizării operaţiunilor de intervenţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, în dotarea pompierilor olteni au intrat mai multe autospeciale şi echipamente moderne de intervenţie, în urma derulării de către Consiliului Judeţean Olt şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, în calitate de beneficiar final, a unor proiecte cu fonduri europene sau cu finanţare din bugetul Consiliului Judeţean.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...