Actualitate

Prefectura Vâlcea, vizitată de specialişti din cadrul Afacerilor Civile aparţinând armatei SUA (Civil Affairs)

Sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea a fost marţi, 02 aprilie 2019, gazda unei delegaţii militare mixte de specialişti CIMIC aparţinând Forţelor Terestre ale României şi Statelor Unite ale Americii (Civil Affairs).

Alături de subprefectul judeţului, doamna Aurora Gherghina, am primit la sediul instituţiei echipa de specialişti din cadrul Batalionului 1 CIMIC al Statului Major al Forţelor Terestre şi specialişti din cadrul Afacerilor Civile aparţinând armatei Statelor Unite ale Americii, respectiv Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA, condusă de cpt. Bogdan Stochiţă şi cpt. Lisa Chase.

În cadrul întâlnirii, militarii aparţinând delegaţiei au solicitat date privind statisticile realizate la nivelul judeţului Vâlcea, în vederea realizării unor viitoare documentari şi a derulării unor viitoare misiuni militare mixte.

Datele solicitate sunt esenţiale pentru o bună orientare în cazul intervenţiilor şi sprijinului în situaţiile de calamităţi naturale, precum cele cunoscute la nivelul judeţului nostru din ultimul timp.

Totodată, a fost subliniată importanţa Parteneriatului strategic româno – american în vederea consolidării cooperării interinstituţionale şi au fost discutate aspecte legate de exerciţiul militar comun dintre cele două state, desfăşurat în luna iulie a anului 2017, în vederea programării şi organizării ulterioare a unor exerciţii militare superioare.

În finalul întâlnirii au fost reconfirmate relaţiile de bună cooperare instituţională şi au fost prezentate câte aspecte referitoare la exerciţiul militar ce va avea loc în luna august a acestui an în judeţul Braşov, iar în acest scop, judeţul Vâlcea va fi tranzitat de mai multe vehicule militare de mare tonaj.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...