Mario Ovidiu Oprea, liderul grupului parlamentar al PNL, povesteşte cine îi poate spune Stop în politică, de ce trebuie să continue misunea sa şi care este cea mai emoţionantă întâmplare trăită în mijlocul oamenilor. Senatorul, care va candida pentru un nou mandat în Colegiul Băileşti – Calafat, dezvăluie sensul sloganului ales şi primul lucru pe care îl va face după câştigarea alegerilor. Citiţi un interviu în exclusivitate, marca Săptămâna în Oltenia.

Andreea Căprescu: Sunteţi un „veteran” în politica românească şi îi reprezentaţi pe olteni în Parlament de opt ani. Aveţi un important capital de imagine pe care l-aţi obţinut prin sprijinul concret alocat celor 24 de localităţi din colegiul dvs. Unii ar spune că v-a ajuns în Parlament. De ce vă doriţi un al treilea mandat?
Mario Ovidiu Oprea: Activitatea parlamentară nu o cuantific în număr de mandate, ci prin reuşitele care determină o evoluţie. Nu merg la Parlament un mandat sau două pentru că aşa îmi doresc eu şi nu cred că, deţinând această funcţie, am fost de toate în viaţă. Nu eu decid câte mandate merit, ci cei care mă votează. Ei spun: „mergi acolo să ne rezolvi problemele”. Sau spun STOP. Doar că, din când în când, trebuie să dau acest examen în faţa electoratului. Eu consider că am un singur mandat în Parlament, acela dat de cetăţeni. Tot ei sunt şi aceia care spun cât de lung este.

A.C.: Activitatea dvs. este una fără cusur, potrivit rapoartelor periodice realizate de Institutul de Politici Publice. Aveţi prezenţă maximă în plen şi printre cele mai multe proiecte devenite legi în beneficiul comunităţii. Cât de dificil a fost de parcurs acest drum de aproape un deceniu?
M.O.O.: Pentru ca o iniţiativă legislativă să devină lege trebuie depusă o muncă importantă. Uneori este nevoie să lucrezi luni de zile numai pentru a aduna datele necesare proiectului. Iniţiativa merge în comisii de specialitate, apoi în plen, apoi din nou în comisii şi din nou în plen. Când eşti în opoziţie trebuie să îi convingi pe cei de la putere care, în mod firesc, sunt şi mai mulţi. Uneori este suficient ca reprezentanţii Guvernului, ai ministerului respectiv, să declare că nu pot susţine iniţiativa ta şi întreaga muncă se poate nărui. Sunt momente în care te simţi nedreptăţit, dar atunci când reuşeşti, trăieşti cu adevărat gustul împlinirii, ştiind că ai făcut un lucru admirabil pentru cei care te-au trimis cu încredere şi speranţă şi te-au investit cu puterea de a schimba lucrurile în bine. Asta este principala menire a unui parlamentar.

A.C.: Dacă ar trebui să faceţi un bilanţ al tuturor faptelor bune pe care le-aţi realizat pentru oameni din poziţia de senator, despre ce mi-aţi vorbi?
M.O.O.: Am să vă dau câteva exemple. În realitate, sunt mult mai multe, însă n-am încercat să tapetez presa cu astfel de subiecte cum fac alţii şi de aceea multe dintre acţiuni au rămas anonime. Acest lucru nu mă deranjează, însă. Am reuşit să fac o tânără pereche proaspăt căsătorită să nu mai plece din ţară, deschizându-i o perspectivă nouă, am ajutat oameni bolnavi să îşi procure medicamentele, am iniţiat o lege care a schimbat întreaga filosofie legislativă de până atunci, legat de consumul substanţelor psihotrope cu efect psihoactiv şi am donat bani pentru copii cu sindromul down. Toate acestea vin la pachet cu sprijinul pe care l-am acordat până acum primarilor din localităţi cu probleme.

A.C: Cei care vă cunosc îndeaproape şi nu numai spun că sunteţi politicianul bunului simţ, în sensul că nu le-aţi întors spatele niciodată. Care este cea mai emoţionantă întâmplare de la o întâlnire cu cetăţenii din colegiu, întâmplare care v-a marcat?
M.O.O.: Acum patru ani le-am spus locuitorilor unei comune că doresc să ajung senatorul lor. Le-am descris întreg planul meu legat de acea comună. Erau probleme care în alte zone erau deja rezolvate şi simţeam că pot să le găsesc o soluţie şi aici. Oamenii mă auzeau, dar nu mă ascultau. Nu m-au respins, dar nici foarte interesaţi nu păreau. Sincer, nu înţelegeam de ce. Apoi am avut ideea de a merge la Căminul Cultural, unde lor le plăcea să se întâlnească şi să joace. Apoi am fost la o înmormântare, în comuna unui bătrân cu care mă înţelesesem bine. Apoi am fost la nunta unor tineri din această localitate şi m-am simţit grozav alături de ei. Am râs, am jucat din nou până am năduşit, cum spun ei. Apoi am avut din nou şedinţa în care am reluat discuţia despre planurile mele. Atitudinea lor se schimbase total. Nu mai doreau să audă de alt candidat, ci doar de mine. Atunci am învăţat de la ei o lecţie. Nu cer mult. Uneori vor doar să îi asculţi. Dar cer mereu garanţia că ştii să împarţi şi momentele bune şi momentele grele. Acolo. Cu oamenii de ţară. Recunosc! Sunt dependent de aceşti oameni. Un cetăţean înţelept mi-a spus odată aşa: „Trebuie să ştiţi câteva lucruri. Să ştiţi să vă reglaţi mintea, ceasul şi pasul. Să ţineţi minte că noi ne vom bate ca dumneavoastră să câştigaţi. Pentru ca apoi, dumneavoastră să vă bateţi pentru noi acolo unde vă trimitem”. L-am înţeles şi l-am ascultat.

A.C.: Împreună cu primarii alcătuiţi o echipă şi v-aţi luat angajamentul că veţi servi nevoile cetăţenilor. Care este cel mai important demers pe care doriţi să-l definitivaţi împreună cu edilii?
M.O.O.: Este de la caz la caz. O localitate are o urgenţă, în altă parte avem alta. Dar îmi doresc să începem să vorbim despre locuri de muncă în mediul rural. Satele noastre sunt îmbătrânite pentru că nu există perspectiva zilei de mâine.

A.C.: Anul trecut aţi făcut un gest care a impresionat multă lume. V-aţi donat indemnizaţia de parlamentar unei asociaţii care se îngrijeşte de copiii bolnavi de Sindromul Down. Ce aţi dorit să demonstraţi prin această iniţiativă şi câţi au priceput ce trebuia din exemplul dvs.?
M.O.O.: Copiii cu sindrom Down pot să fie calzi şi tandri poate mult mai mult decât cei care nu au neapărat o problemă de sănătate. Te doare sufletul când vezi aşa ceva. Dacă aş avea mai mulţi bani, i-aş dona oricum. Şi cu şi fără vreun protest parlamentar, şi cu şi fără o funcţie înaltă.

A.C.: Dacă ar trebui să le transmiteţi un mesaj tuturor tinerilor care şi-au pus speranţele în reuşita dvs., care ar fi acela?
M.O.O.: Curajul îţi dă demnitate. Onoarea îţi dă putere.

A.C.: Sloganul pe care l-aţi ales pentru campania electorală este unul simplu, dar explicit. „Pe drumul victoriei. Pentru oameni”. Ce trebuie însă să facă oamenii pentru ca victoria să aparţină USL?
M.O.O.: Să meargă la urne, pentru că înainte de toate este un drept constituţional. Să-şi exprime liberi opinia politică, desigur, în favoarea USL. De la votul lor pleacă totul. Dacă avem democraţie, avem bunăstare, iar ca să oprim hoţia, trebuie să eliminăm toate celelalte sloganuri mincinoase.

A.C.: Sunteţi un demnitar cuminte şi cu minte. Nu aţi fost niciodată protagonistul vreunei dispute jignitoare sau al unui scandal de imagine. Ţinuta aceasta şi calităţile pe care le aveţi v-au ajutat să deveniţi şi mediator, adică un specialist în aplanarea situaţiilor conflictuale. E mai important să stingi un conflict sau să ieşi învingător din el?
M.O.O.: Îmi place mult cum aţi pus problema. Eu sunt de părere că este mai puternic acela care îndepărtează disputa dintre oameni decât acela care învinge într-o dispută, dar îşi pierde poate un prieten sau îşi calcă în picioare un principiu. E important să fii victorios, cu condiţia ca preţul victoriei să nu fie singurătatea.

A.C.: Sunt voci şi exemple anterioare care susţin ideea potrivit căreia PDL va încerca să fure din nou la alegeri. Spuneţi-mi de ce e important să iasă lumea la vot pe 9 decembrie şi care va fi primul lucru pe care Mario Ovidiu Oprea îl va face după ce va fi sigur că a mers pe drumul victoriei?
M.O.O.: Lucrurile sunt simple. E important ca oamenii să se mobilizeze la urne, fiindcă astfel nu există suspiciunea că altcineva a votat pentru tine. Şi pentru că fiecare persoană contează şi are dreptul şi nevoia să se ştie asta. Este important, pentru că în joc este viitorul generaţiilor tinere, care altfel vor purta nedrept povara unei ţări etichetate cum poate fi mai rău. Mi-aş dori ca în ziua alegerilor fiecare român să retrăiască momentul protestelor din Piaţa Universităţii, să-şi amintească de faptul că, indiferent ce spun alţii, putem funcţiona ca un grup unit şi că am început o luptă în care vom învinge. Care e lucrul pe care îl voi face după ce câştig? Merg să joc cu oamenii la Căminul Cultural!