Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au efectuat, în această dimineaţă, o percheziţie la locuinţa unui bărbat bănuit de trafic şi consum de droguri.
În urma percheziţiei, a fost descoperită şi indisponibilizată o plantaţie de cannabis indoor ce cuprindea 29 de ghivece cu rădăcini şi o instalaţie completă pentru însămânţarea şi creşterea plantelor.
„Au mai fost indisponibilizate 5 pungi cu material vegetal recoltat, de peste 1,5 kilograme, o plantă de cannabis lăsată la uscat, 3 grindere, 2 cântare electronice, un pistol semiautomat, 600 de lei şi 2 telefoane mobile. În urma cercetărilor a reieşit faptul că, în perioada 2018 – până în prezent, bărbatul ar fi comercializat aproape 2 kilograme de droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către diverse persoane din municipiul Caracal. 9 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Sub Lupă
28.02.2019
Cultiva cannabis în ghivece de flori
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Sub Lupă
20.01.2025