Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, joi, iniţierea procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de modernizare a drumului judeţean 552 Craiova – Cetate, investiţie cu o valoare estimată la aproape 33 de milioane de euro, inclusiv TVA, care va fi realizată în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.
„Una dintre cele mai însemnate iniţiative pe care Consiliul Judeţean le derulează cu fonduri nerambursabile, modernizarea drumului judeţean Craiova – Cetate, intră în linie dreaptă, odată cu lansarea licitaţiei pentru execuţia lucrărilor.
Trebuie spus că, de la semnarea contractului de finanţare prin Programul Operaţional Regional, s-au parcurs o serie de paşi importanţi pentru a se putea ajunge aici, de la organizarea procedurii pentru atribuirea contractului de proiectare la elaborarea proiectului tehnic, la obţinerea autorizaţiei de construire şi, în cele din urmă, la întocmirea caietului de sarcini.
Vorbim despre un demers laborios, pe măsura complexităţii proiectului, care, dincolo de reabilitarea carosabilului, include numeroase alte lucrări şi intervenţii, precum amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete, treceri pentru pietoni şi staţii de autobuz, include modernizarea unor poduri, construirea unor podeţe, dar şi montarea a aproape 800 de indicatoare rutiere.
Este şi unul dintre motivele pentru care s-a decis ca modernizarea şoselei să fie segmentată în două loturi. Primul tronson de drum, cu o lungime de peste 27 de kilometri, porneşte din Craiova şi se opreşte în apropierea localităţii Plopşor, iar cel de-al doilea, care ajunge la Cetate, măsoară aproape 40 de kilometri. Soluţia este menită să faciliteze derularea lucrărilor şi să creeze condiţiile pentru ca investiţia să fie dusă la bun sfârşit într-un timp cât mai scurt.
Realizarea acestui obiectiv rămâne o prioritate a instituţiei noastre, fiind vorba despre o arteră majoră din reţeaua judeţeană, o arteră care conectează municipiul Craiova cu 7 comune, deservind în mod direct localităţi cu o populaţie de peste 320.000 de persoane. Ea se înscrie în strategia CJ Dolj de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere, sens în care avem deja în derulare, în prezent, alte 5 proiecte finanţate din surse nerambursabile, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală sau din fonduri europene, cu o valoare cumulată de peste 47 de milioane de euro“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a DJ 552 Craiova –Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vîrtop – Caraula – Unirea – Cetate are o valoare estimată de 130.229.955,68 lei, fără TVA, din care 63.900.409,92 lei pentru lotul I şi 66.329.545,76 lei pentru lotul II, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 10 aprilie 2019.