Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a câştigat acţiunea declanşată în instanţă împotriva societăţii San Giorgio Appalti SRL, liderul asocierii care şi-a adjudecat iniţial, în anul 2015, lucrările pentru realizarea Centrului Internaţional „Constantin Brâncuşi“, dar care a înregistrat întârzieri nejustificat de mari în execuţie până la data încetării contractului, în noiembrie 2016.
Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că, prin hotărârea definitivă pronunţată de Curtea de Apel Craiova în acest dosar, Consiliul Judeţean urmează să primească o sumă semnificativă, estimată până în prezent la peste 4 milioane de euro.
„Această decizie reprezintă o justă reparaţie pentru un episod care ne-a creat numeroase dificultăţi. Consiliul Judeţean Dolj a iniţiat proiectul pentru realizarea Centrului Internaţional «Constantin Brâncuşi» printr-un program finanţat din fonduri europene.
Din cauza nerespectării termenelor de execuţie de către constructorii care au câştigat iniţial licitaţia pentru contractul de lucrări, am fost puşi în situaţia fără precedent de a nu mai putea beneficia de finanţarea nerambursabilă, care reprezenta jumătate din valoarea investiţiei. Să amintim doar că asocierea de firme îşi asumase că va finaliza proiectul până în martie 2016, or în noiembrie 2016, atunci când a încetat contractul, îl realizase doar în proporţie de 6 la sută.
Desigur că, dată fiind însemnătatea acestui obiectiv cultural şi turistic, CJ Dolj nu putea decât să continue demersul, cu finanţare asigurată din surse proprii. Iată că acum, prin decizia Curţii de Apel Craiova, urmează să recuperăm suma pierdută din fonduri europene, care depăşeşte 3 milioane de euro. În plus, instanţa ne-a acordat şi dreptul la dobânzi legale aplicate la valoarea neexecutată din contract, dobânzi calculate de specialiştii noştri la peste un milion de euro până în prezent, deoarece ele vor curge până la achitarea efectivă.
Merită întreaga apreciere colegii noştri care au asigurat reprezentarea CJ Dolj în instanţă, precum şi cei care şi-au oferit toată susţinerea, contribuind cu informaţii la argumentarea cauzei. Datorită lor, o sumă considerabilă urmează să se întoarcă în bugetul instituţiei“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Potrivit hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Craiova, societatea San Giorgio Appalti SRL este obligată „la plata sumei de 14.631.813,63 lei, cu titlu de daune interese“, precum şi „la plata dobânzii legale aferente sumei de 24.292.366,52 lei începând cu data de 07.11.2016 şi până la data efectivă a plăţii“.