Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ionică Negru, i-a vizitat în prag de sărbători pe bătrânii din Centrul de Asistenţă medico-socială Bâcleş, unitate aflată în subordinea Consiliului Judeţean Mehedinţi.
Pentru persoanele instituţionalizate aici, apropierea sărbătorilor de iarnă este un prilej de bucurie, dar totodată, de amărăciune având în vedere că sunt departe de familiile lor.
“Pe lângă câte un pachet cu alimente şi dulciuri, le-am transmis toate gândurile bune, de sănătate şi linişte sufletească. I-am asigurat că de la Consiliul Judeţean Mehedinţi sprijinim Centrul de Asistenţă medico-socială Bâcleş cu tot ceea ce se poate, astfel încât dumnealor să aibă tot ce au nevoie pe parcursul anului.
În numele conducerii Consiliului Judeţean Mehedinţi, doresc sărbători fericite atât persoanelor instituţionalizate, cât şi personalului Centrului!”, a transmis vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ionică Negru.
În Centrul de Asistenţă medico-socială Bâcleş sunt în prezent, 40 persoane din Mehedinţi şi din alte judeţe din ţară.